Ce este PartidulPiratilor.ro?


Ce ați face dacă ați fi pentru o zi președinte?
Nu are importanță ce fel de președinte, poate să fie și președinte pe scara blocului, numai să fiți în acea poziție.

Numele meu este Cristian Bulumac si intrebarea aceasta mi-am adresat-o pe un 1 aprilie nu pentru că vroiam să păcălesc pe cineva, ci pentru că în dimineața aceea m-am trezit președinte. Și nu orice președinte ci președinte de partid.

PIRAT

In aprilie 2014 a fost depus la Tribunalul București dosarul privind înregistrarea Partidului Pirat România, prescurtat PIRAT, iar eu eram nu numai membru fondator dar și președinte executiv. Pe 1 aprilie 2016 decizia TMB a rămas definitivă iar în viața PIRAT a început o nouă etapă. In dimineața aceea mi-au trecut prin minte toți pașii și aventurile celor 7 ani.

Totul a început în Nordul Europei, când în Suedia povestea celor de la The Pirate Bay a depășit spațiul virtual și a trecut în faza de activism social prin Pirat Byran și apoi activism politic cu Pirat Partiet. Fondat în 2006, Pirat Partiet a înregistrat în 2009 o victorie istorică în alegerile pentru Parlamentul European, ajungând să fie reprezentat de doi europarlamentari, Christian Engstrom și Amelia Andersdotter.

Pe meleagurile noastre mioritice, dilemele suedezilor cu privire la drepturile în spațiul virtual al Internetului erau greu de înțeles. Pentru români Internetul era un spațiu aparte, în care regulile lumii fizice se aplicau doar ca principii iar “legea” o reprezenta “net-eticheta”. Era o comunitate care se auto-organiza și funcționa după reguli proprii, o comunitate în care statele erau doar pagini pe Wikipedia iar granițele nu existau.

Cu toate acestea, după aderarea în 2007 la Uniunea Europeană România era supusă regulilor acesteia și orice limitare a unor libertăți la nivel european urma să se răsfrângă în mod direct și asupra românilor. De aceea pe 9 iunie 2009 am lansat inițiativa de constituire a unui Partid al Piratilor, sub forma unui site și unui forum pe domeniul partidulpiratilor.ro. În câteva zile deja începuseră să se strângă oameni interesați și după o prima ședință virtuală pe 19 iulie 2009, a urmat prima întâlnire față în față a 4 dintre fondatori pe 6 august 2009.

Important de reținut este că pe lângă adaptarea principiilor pirat la contextul românesc, înregistrarea legală a partidului a avut de depășit obstacolul unei legislații făcute să blocheze accesul la mecanismele politice pentru cei care nu treceau prin filtrul puternicilor zilei: 25000 de semnături din 18 județe, minim 800 per județ.

Au urmat ani în care o mână de oameni a încercat să răspundă cerinței și să creeze o organizație ce putea îndeplini condițiile legale. O muncă de Sisif, alături de oameni motivați de norii negri ai amenințărilor la adresa Internetului așa cum îl știam.

A venit si ACTA, tratatul care numai de contrafacere nu se ocupa, ci contrafăcând noțiuni se pregătea să pună cătușe unor libertăți elementare. ACTA a picat în Parlamentul European nu mulțumită europarlamentarilor români, ci ca urmare a activității europarlamentarilor pirați suedezi care au dus acolo mesajul miilor de oameni ce protestau în toată Europa.
Unul dintre acei europarlamentari Amelia Andersdotter a venit în România și a luat legătura cu mișcarea de aici iar discuțiile cu ea au contribuit la o schimbare fundamentală în viața mea, mutarea în Bruxelles și activitatea în politici europene, acolo unde se decide cum va arăta în viitor spațiul online.

Dar plecarea mea temporară din țară nu a oprit procesul de fondare al Partidului Piratilor pentru că nu am fost niciodată singur. Alături de mine au fost oameni cel puțin la fel de motivați, un nucleu care a dus mai departe încercarea de a înregistra partidul conform legislației de la acea dată.

Până în 2014 s-au strâns multe semnături, dar o analiză a activității celor 5 ani anteriori ne-a făcut să ne dăm seama că încercarea de organizare conform limitărilor impuse de clasa politică actuală este una ce contravine principiilor de bază ale libertății de exprimare și democrației. Nu eram primii care sesizam asta și nici singurii care militau pentru schimbarea legislației partidelor în sensul respectării dreptului constituțional la asociere, dar eram determinați să reușim.

Și am reușit.

În contextul dezbaterilor publice despre nevoia de reformă în viața politică, demersul de înregistrare a Partidului Pirat Romania a ajuns în fața Curții Constituționale, care a decis că avem dreptate.

Limita de 25000 de semnături și repartiția lor geografică au fost declarate neconstituționale prin Decizia 75/2015 iar lucrările Parlamentului României dedicate reformei legislației partidelor au primit o indicație clară:
Pirații au câștigat recunoașterea corectă a dreptului la asociere, iar Parlamentul a fost obligat să emită o nouă lege care prevede ca și condiție necesară și suficientă pentru fondarea unui partid un număr de 3 fondatori.

Observati ca denumirea "partidului" pare sa varieze in text. Asta pentru ca in interiorul miscarii s-au petrecut schimbari. In timp, Partidulpiratilor.ro a fost inlocuit de Partidulpirat.ro. Partidul Piratilor a fost oficial denumit Partidul Pirat Romania iar centrul de actiune al miscarii mutat de la Bucuresti la Cluj.

După 2 ani de la declanșarea procedurii legale si 7 ani de la inceperea miscarii in Romania, Partidul Pirat Romania există oficial, iar în lume pirații germani, cehi si islandezi dovedesc că această mișcare este o alternativă reală și credibilă.

Dar este suficient?

Scopul fixat de lege pentru un partid politic este obținerea puterii, definită ca majoritate parlamentară și formarea guvernului.
Scopul meu este să trăiesc liniștit în România, știind că îmi sunt respectate drepturile, că mediul economic îmi permite găsirea unui loc de muncă și că în schimbul taxelor și impozitelor primesc acces corespunzător la educație, asistență medicală și protecție socială.

Pentru asta e nevoie de un cadrul legal bun și de o administrare bună, ceva ce nu este legat de existența unui partid sau a altuia.

În alegeri afilierea politică trebuie să aibă din ce în ce mai puțină importanță față de calitatea celor care candidează. Cum spune înțelepciunea populară, omul sfințește locul iar peștele de la cap se împute. Peștele de care vorbim este acea organizare în partide, mafii și grupuri de interese obscure, o ierarhie care generează corupție.

Victoria de la Curtea Constituțională a adus doar îmbunătățirea dreptului la asociere.

Dreptul de a alege și de a fi ales este în continuare viciat de caracatița politică. Cum putem să ne exercităm în mod real dreptul de a alege dacă pe buletinul de vot se vor regăsi aceeași veșnici reprezentanți ai partidelor politice care ne-au condus în ultimii 25 de ani? Cum pot să se regăsească pe buletinul de vot oameni care își văd de treaba lor și o fac bine, dacă pentru asta ar trebui să lase tot, să strângă alte mii de semnături și să plătească taxe imense. Peștele proverbial se curata insa de la coadă. De la bază.

O nouă provocare se află în fața noastră: modificarea legislației electorale astfel încât dreptul de a alege și de a fi ales să însemne încă o dată altceva decât simularea democrației.

Mi-am petrecut ziua de președinte în București, alături de oameni obișnuiți, făcând lucruri obișnuite, ocupat fiind să trăiesc. La finalul ei am început să îmi pregătesc bagajul pentru drumul înapoi spre Bruxelles-ul tensionat, acolo unde încerc să ajut la luarea deciziilor corecte.

Am lăsat în urmă o reușită și am identificat alte obstacole de depășit. Lupta continuă în multe forme, iar cea pe care o aleg acum este cea a țelurilor comune, a vocii critice și a activismului. Mă întorc în masa de oameni liberi, fără funcții si denumiri pompoase și voi continua să lupt pentru idei comune și binele comun.

Al vostru, Cristian Bulumac,

fost președinte pentru o zi al Partidului Pirat România, demisionar din orice mișcare politică sau organizație de orice fel în care figuram ca membru până la finalul zilei de 1 aprilie 2016, dar mai motivat ca niciodată să schimb lumea.

Partidul Pirat Romania și-a început existența oficială si poate fi contactat prin PartidulPirat.ro

Notificarea mea de retragere din PIRAT și toate organizațiile sau asociațiile a fost comunicata public la 01.04.2016 prin nota de pe pagina personala de Facebook si scrisoarea cu acelasi continut catre cei interesati. Pe mine ma gasiti in continuare pe Facebook iar uneori mai scriu pe Bulumac.ro

Cateva referinte (deja istorice):

Partidul Piraţilor din România se va înfiinţa în jumătate de an (cat optimism :))

Pirații atacă Legea partidelor la Curtea Constituțională

OAMENI CARE SCHIMBĂ LUMEA | „Piratul” care a schimbat Legea partidelor