Arhiva Tag-urilor | "tucows"

Dreptul de autor, copyright şi minciuna argumentului economic

Tags: , ,


Guvernul canadian a lansat consultarea publică pentru schimbarea legislaţiei privind dreptul de autor. Chiar daca în cadrul discuţiilor aşa zis libere, reprezentanţii industriei muzicale au avut grija să împiedice exprimarea ideilor societăţii civile, în cadrul procedurii publice,  Tucows, o companie cunoscută, a publicat un document cel puţin interesant. Autorul, David Weinberger, combate cel mai folosit argument al susţinătorilor legislaţiei actuale: liberul schimb de informatie constituie furt din patrimoniul autorului şi duce la descurajarea creaţiei.

Argumentaţia industriei muzicale pare simplă: 1.Dacă de fiecare dată când pui un măr pe standul de fructe acesta ete furat, în curând nu vei mai vinde mere. 2. Ceea ce este valabil pentru proprietatea asupra bunurilor în formă fizică este valabil şi pentru proprietatea “intelectuală”. 3. În consecinţă, în lipsa unui sistem care să protejeze dreptul autorului de a face profit, acesta nu va mai crea.

Argumentaţia se întemeiază pe ceea ce se afirmă că este un fapt real: slăbirea sistemului drepturilor de autor duce la scăderea creaţiei.

După cum ar spune românul, argumentul încurcă merele cu perele. Sistemul drepturilor de autor nu a fost slabit, deci nu putem constata efectele negative ale unei astfel de acţiuni asupra creaţiei. Asta înseamnă că raţionamentul este greşit, el pornind nu de la un fapt, ci de la o presupunere pe care grupul interesat o prezintă ca fiind adevar absolut.

Realitatea este însă tocmai invers. Sistemul actual al drepturilor de autor împiedică dezvoltarea creaţiilor, pune bariere progresului şi limitează accesul la cultură. Acestea nu mai sunt presupuneri ci fapte.

Aici este înşelătoria, în modul în care ne este prezentată situaţia. Mai mult, argumentul amestecă premisele false, ipotezele, cu alte fapte reale, încercând să transfere adevarul acestora asupra concluziei false.

Citeşte întregul articol

Copying …

Newsletter

Numele tau

Adresa Email