Scrisoare deschisă către industria muzicală, publicată pe blogul personal al autorului, Rick Falkvinge, fondatorul Partidului Piraților din Suedia, și scrisă cu ocazia participării la conferința privind industria muzicală „In The City”, ce a avut loc in Manchester, UK, în perioada 20-22 octombrie 2009.
“Dragǎ industrie muzicalǎ,
Vǎ mulţumesc pentru cǎ m-aţi invitat sǎ fiu cel care vorbeşte în deschiderea conferinţei voastre In The City din Manchester, Marea Britanie. Mǎ simt inspirat de curajul vostru de a aduce aici, printre voi, pe cineva pe care probabil îl consideraţi o amenţare la adresa voastrǎ.
Trebuie sǎ spun cǎ a fost o revelaţie sǎ simt pe pielea mea reacţiile industriei la adresa mişcǎrii piraţilor; unele reacţii de sprijin în privat, dar în general resentimente, supǎrare, şi chiar furie în public. Însǎ ce mi-a atras atenţia nu a fost contrastul, asemenea contraste existǎ oriunde o nouǎ idee începe sǎ câştige teren, ci mai degrabǎ valoarea imensǎ pe care o ataşaţi copyrightului ca şi concept.
Totuşi, şi asta m-a frapat, nu cred cǎ voi v-aţi gândit vreodatǎ de unde vine acea valoare. Vine de la legiuitori. De la oameni ca mine. Valoarea ataşatǎ de voi copyrightului aratǎ în mod clar faptul cǎ are ceva formǎ de valoare, iar acea valoare e creeatǎ într-un schimb.
Acel schimb este chiar cu legislatura. Din acest punct de vedere, legiuitorii sunt responsabili în faţa societǎţii pentru maximizarea culturii disponibile. Mijlocul prin care se realiza asta era prin acordarea unui monopol exclusiv pe multiplicare şi spectacole publice celor care ceeazǎ.
Aceastǎ înţelegere existǎ pentru cǎ voi, industria muzicalǎ, aţi convins legiuitorii cǎ altfel, nu se va creea muzicǎ.
Ce m-a frapat este faptul cǎ eşuaţi în a vedea sau a recunoaşte existenţa acestui acord. Faptul cǎ aveţi nu unu, ci doi clienţi impliciţi: în primul rând legislatura, care vǎ acordǎ un monopol în schimbul creaţiei de muzicǎ pentru piaţǎ, şi în al doilea rând, clienţii care vǎ dau bani pentru muzica de pe acea piaţǎ.
Prima tranzacţie, monopolul, este plata pentru serviciul de a creea bunuri, a doua tranzacţie, cea monetarǎ, este plata pentru bunuri (CD-uri) sau servicii (concerte, etc).
Totuși, înțelegerea voastră cu legiuitorii, prn care voi erați singuri distribuitori, se află mai nou sub competiție. Se pare că lumea creează muzică într-un ritm nemaivăzut, și fac asta nu datorită copyrightului ci în ciuda ei. Niciodată până acum nu a existat atâta muzică diponibilă societății. Muzica, și alte forme de artă, aflată sub licență Creative Commons, dacă e să luăm doar una din modelele simple prin care creatorii renunță în mod explicit la monopolul lor de drept, depășește ca magnitudine producția voastră culturală.
Asta, desigur, pune-n discuție înțelegerea noastră. Dacă alți creatori sunt dispuși să ofere același serviciu – crearea de muzică – fără costurile cerute de voi, în condițiile unui monopol de 70-de-ani-după- moarte, atunci noi, ca leguitori, vom renegocia termenii acordului.
Desigur, nu vom negocia noi termene pentru voi. Nu, vom negocia noi termene cu noii noștri furnizori și vom rezilia contractul cu voi, cum e normal în orice afacere.
Dragă industrie muzicală, ați fost supralicitați și întrecuți în competiție
Ați pierdut competiția cu milioane de oameni care creează muzică doar pentru că iubesc să facă asta. Ei nu cer monopoluri; de fapt, ei văd asta doar ca un obstacol ce distrage atenția de la ce vor ei să facă – să creeze și mai multă muzică – și îl resping din capul locului.
Propunerea de a scurta copyrightul comercial la cinci ani [zece ani în cazul PP România - n.trad.] de la data publicării este chiar mai mult decât cer noii noștrii furnizori. Dar de dragul simlității, este de dorit să existe același termen pentru toate tipurile de opere, și sunt unele care necesită investiții masive, fără de care acele tipuri de cultură nu ar fi existat. Mă gândesc la blockbusterele hollywoodiene și jocurile video. Dar rata de recuperare a investiției la acestea este mult mai scurtă de cinci ani, așa că cinci ani de monopol comercial prin copyright este o dovadă a generozității noastre, ca legiuitori.
(Pe de altă parte, exact acelaș raționament se aplică și la editurile de cărți ca și la industria muzicală. Se scrie mai mult decât oricând, nu datorită copyrightului, ci în ciuda ei.)
Cred că din acest motiv mi s-a părut atâta de ciudat faptul că erați nervoși pe mine la convenție. Voi nu realizați că și eu sunt un client, în rolul meu de legiuitor. Primul nivel de client, care în acest model, permite accesul către al doilea nivel, piața monetară. Pe de o parte e de înțeles faptul că vă stârenește supărare, chiar furie, gândul că nu veți mai avea parte de așa o bună poziție ca până acum, însă pe de cealaltă, e incontestabil faptul că sunteți supuși competiției, și nici un fel de izbucniri sentimentale nu vă pot salva modelul de afacere. Doar o ofertă mai bună decât concureța (neorganizată) poate face asta.
La urma urmei, să spui clientului să se ducă-n aia mă-sii (în sunet de aplauze!) într-o încăpere plină de repoteri arareori va spori numărul acelor clienți, nu-i așa?
(Mai luați în considerare și faptul că ați ajuns să cereți un preț și mai mare de la legiuitori: abolirea sau erodarea libertăților civile în societate, cum ar fi secretul corespondenței, dreptul la judecată, dreptul la comunicare, imunitatea msagerului, și așa mai departe, doar pentru a vă proteja, cu orice preț, vechiul monopol, și veți observa că argumentele noastre pentru a schimba furnizorul sunt și mai puternice. Acet preț din ce în ce mai mare, pe care-l pretindeți în mod agresiv, este aspectul pe care ne concentrăm cel mai mult; dar iată, oferta voastră are un competitor puternic.)
Scrisoarea poate fi republicată în orice formă, locație sau cantitate, însă vă rog să menționați autorul.”
Scris de Rick Falkvinge, fondatorul Partidului Piraților din Suedia.
Tradus de Platon, Partidul Piraților din România
