Arhiva Tag-urilor | "Marea Britanie"

Legea Anti-Pirati din Marea Britanie – Alte contestatii

Tags: , , , ,


Dacǎ într-un post anterior am vorbit despre parlamentarii şi opinia publicǎ opusǎ legii “celor 3 lovituri” din Marea Britanie, acum vom vorbi de alte sectoare care considerǎ cǎ aceastǎ lege, iniţiatǎ de Lordul Peter Mandelson, Secretar de Afaceri în Guvern, nu are ce cǎuta în codurile legislative din Regatul Unit.

În primul şi primul rând este vorba de providerii de net. John Petter, director în cadrul Grupului BT (British Telecom) s-a arǎtat îngrijorat de faptul cǎ implementarea acestei legi ar presupune costuri pentru provideri de 365 miliane de lire pe an, în condiţiile în care pierderile industriei muzicale datorate sunt estimate pe la 200 milioane de lire pe an (asta dacǎ fiecare melodie descǎrcatǎ este calculatǎ ca şi o pierdere). Acesta şi-a mai pus întrebarea, dacǎ utilizatorii vor beneficia de o sentinţǎ judecǎtoreascǎ înainte de a li se tǎia conexiunea sau nu. Aceaşi întrebarea şi-au pus-o şi cei de la TalkTalk, al doilea ISP din Marea Britanie ca mǎrime, susţinînd cǎ abordarea e bazatǎ pe principiul “vinovat pânǎ la proba contrarie”. Aceştia sunt chiar dispuşi sǎ-l dea în judecatǎ pe Lordul Mandelson dacǎ acesta nu revizuieşte legea pentru a elimina posibilele abuzuri asupra drepturilor umane. TalkTalk deţine mǎrcile Tiscali şi AOL precum şi saitul DontDisconnect.us.

Un alt grup de oameni care au criticat aceastǎ lege, au fost, în mod oarecum surprinzǎtor, cei care lucreazǎ în Poliţie şi Serviciile (Britanice) de Securitate – MI5 şi MI6. Aceştia susţin cǎ introducerea acestei legi va însemna o trecere în masǎ a utilizatorilor cǎtre mijloace de comunicaţii encriptate, ceea ce va face munca lor mult mai dificilǎ în mediul online. Din câte se pare, tot mai puţini vor sǎ vadǎ implementatǎ o asemenea lege abuzivǎ. Sperǎm sǎ şi obţinǎ retagerea ei.

Surse: TorrentFreak şi ZeroPaid

Legea Anti-Pirati din Marea Britanie – Alte contestaţii

Dacǎ într-un post anterior am vorbit despre parlamentarii şi opinia publicǎ opusǎ

legii “celor 3 lovituri” din Marea Britanie, acum vom vorbi de alte sectoare care

considerǎ cǎ aceastǎ lege, iniţiatǎ de Lordul Peter Mandelson, Secretar de

Afaceri în Guvern, nu are ce cǎuta în codurile legislative din Regatul Unit.

În primul şi primul rând este vorba de providerii de net. John Petter, director în

cadrul Grupului BT (British Telecom) s-a arǎtat îngrijorat de faptul cǎ

implementarea acestei legi ar presupune costuri pentru provideri de 365 miliane

de lire pe an, în condiţiile în care pierderile industriei muzicale datorate sunt

estimate pe la 200 milioane de lire pe an (în condiţiile în care fiecare melodie

descǎrcatǎ este calculatǎ ca pierdere). Acesta şi-a mai pus întrebarea, dacǎ

utilizatorii vor avea parte de o sentinţǎ judecǎtoreascǎ înainte de a li se tǎia

conexiunea. Aceaşi întrebarea şi-au pus-o şi cei de la TalkTalk, al doilea ISP din

Marea Britanie ca mǎrime, susţinînd cǎ abordarea e bazatǎ pe principiul “vinovat

pânǎ la proba contrarie”. Aceştia sunt chiar dispuşi sǎ-l dea în judecatǎ pe Lordul

Mandelson dacǎ acesta nu revizuieşte legea pentru a elimina posibilele abuzuri

asupra drepturilor umane. TalkTalk deţine mǎrcile Tiscali şi AOL precum şi saitul

DontDisconnect.us.

Un alt grup de oameni care au criticat aceastǎ lege, au fost, în mod oarecum

surprinzǎtor, cei care lucreazǎ în Poliţie şi Serviciile (Britanice) de Securitate -

MI5 şi MI6. Aceştia susţin cǎ introducerea acestei legi va însemna o trecere în

masǎ a utilizatorilor cǎtre mijloace de comunicaţii encriptate, ceea ce va face

munca lor mult mai dificilǎ în mediul online. Din câte se pare, tot mai puţini vor sǎ vadǎ implementatǎ o asemenea lege abuzivǎ. Sperǎm sǎ şi obţinǎ retagerea ei.

Legea Anti-Pirati din Marea Britanie – Contestata puternic

Tags: , , , , , ,


Thomas Anthony Watson este un membru al Parlamentului Britanic, din partea Partidului Laburist, care înţelege schimbǎrile profunde produse de internet. Este primul parlamentar britanic care sǎ aibǎ un blog şi acum câteva zile a înaintat o moţiune prin care critica o propunere legislativǎ de tip “trei lovituri”(“3 Strikes”), elaboratǎ de propriul partid. Deşi moţiunea, de tip Early Day Motion (EDM), nu are caracter coercitiv, a fost deja semnatǎ de 26 de parlamentari, si nu doar colegii lui Watson de partid, ci de pe tot spectrul politic.

Trei zile mai târziu, apComms, un grup transpartidic de parlamentari britanici, ce se ocupǎ cu analiza politicilor din domeniul telecomunicaţiilor a emis un raport care, printre altele, se pronunţa astfel vis-a-vis de legea sus-numitǎ:
“59. Considerǎm cǎ deconectarea utilizatorilor nu este deloc în concordanţǎ cu politicile care încearcǎ sǎ promoveze e-Guvernare, şi recomandǎm ca aceastǎ abordare a problemei partajǎrii ilegale de fişiere sǎ nu mai fie luatǎ în calcul”
De asemenea, raportul criticǎ companiile deţinǎtoare de drepturi de autor pt cǎ nu se adapteazǎ noilor realitǎţi, şi atrage atenţia  asupra problemei neutralitǎţii internetului, aşa-numitul Net Neutrality.

Acestor acţiuni la nivel politic, li se alǎturǎ şi opinia publicǎ din Regatul Unit, care considerǎ, în proporţie de 68%, cǎ nimeni nu ar trebui deconectat de la internet, ca pedeapsǎ, decât dacǎ este gǎsit vinovat în urma unui proces. Se pare cǎ Partidul Piraţilor din Marea Britanie are un mediu propice pentru a rǎspândi ideile mişcǎrii din care facem şi noi parte.

Documente:
Moţiunea EDM 1997
Raportul apComms

Surse: TorrentFreak 1, 2 & 3