Scriem şi noi acum, la câteva luni de la intrarea ei în vigoare, despre Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice.
Desigur, motivaţia tipică a autorităţilor, atunci când dau o lege pe care nici ei nu o înţeleg (oare câţi parlamentari cred că Internetul e o boală?), este că legea era necesară pentru că trebuia să transpunem Directiva 2006/24/CE privind retinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L105 din 13 aprilie 2006.
Înainte să ne enervăm cu informaţii despre supravegherea de tip comunisto-securist la care suntem supuşi şi să începem să credem că trăim în Matrix, e bine să ştim toţi, în calitate de cetăţeni europeni, că statele membre au dreptul de a cere exceptări, derogări de la directive sau chiar modificarea acestora. Dacă în Parlament erau oameni informaţi, ştiau că nu trebuie să repetăm ca papagalii directivele. Aveam posibilitatea de a respecta Constituţia şi de a apăra drepturile fundamentale ale cetăţenilor acestui stat, păcat că nu are încă cine să o facă.
