1. Ce ar trebui sǎ conţinǎ un asemenea text?
2. Din ce texte asemǎnǎtoare pot fi folosite/copiate pǎrţi existente?

A doua întrebare, pe lângǎ argumentul eficienţei – acela cǎ nu are rost sǎ se iroseascǎ energie pe reinventarea unor drepturi – mai ascunde şi un aspect pirateresc în abordare. Remixajul de tip copy/paste este, la urma urmei, o atitudine nativǎ a omului virtual, a celui ce considerǎ cǎ internetul are, şi trebuie sǎ aibǎ în continuare, un rol central în infrastructura societǎţii informatizate.

Christian Engström încearcǎ sǎ schiţeze nişte rǎspunsuri posibile la cele douǎ întrebǎri, oferind un schelet pe care sǎ se poatǎ lucra. Astfel, Carta Drepturilor pentru Internet ar putea avea urmǎtoarele (posibile) capitole:

1. Drepturi Fundamentale. Convenţia Europeanǎ a Drepturilor Omului ar trebui sǎ fie respectatǎ şi în mediul on-line, cu accent pe articolul 8 – dreptul la intimitate – şi articolul 10 – libertatea informaţiei.
2. Neutralitatea Reţelei. Operatorii de net ar trebui sǎ ofere o conexiune neutrǎ, liberǎ de orice fel de restricţii asupra conţinuturilor, saiturilor, platformelor sau asupra tipurilor de echipamente care pot fi conectate.
3. Simple conducte de informaţii. În schimbul neutralitǎţii reţelei, furnizorii de internet nu ar trebui sǎ fie traşi la rǎspundere pentru informaţia transmisǎ de cǎtre clienţii lor.

De asemenea, printre textele ce pot fi folosite ca sursǎ de informaţie, se numǎrǎ Convenţia Europeanǎ a Drepturilor Omului, propunerea legislativǎ a Comisiei Federale de Comunicaţii (FCC) din SUA, despre care am menţionat într-un post anterior, sau alte propuneri legislative, legi existente, sau sugestii din partea diverselor grupuri interesate de existenţa unor drepturi fundamentale de care sǎ beneficieze internautul – ca de exemplu recentul Manifest spaniol.

Am deschis un topic pe Forumul Partidului Piraţilor din România cu aceastǎ temǎ, unde oricine poate contribui, sau de asemenea, puteţi lǎsa comentarii pe blogul lui Christian Engström, europarlamentarul nostru din partea PP Suedia.

Ca rǎspuns la aceastǎ mişcare, un grup de hacktivişti au atacat saitul principalei organizaţii spaniole antipiraterie, Promusicae, şi au înlocuit pagina de întâmpinare cu urmǎtorul manifest:

“Manifest asupra drepturilor utilizatorilor de internet

Un grup de jurnalişti, bloggeri, profesionişti şi creatori doresc sǎ-şi exprime opoziţia fermǎ faţǎ de includerea în proiectul de lege a unor amendamente ce restricţioneazǎ libertatea de exprimare, a informaţiei şi accesul la culturǎ pe internet. Aceştia mai declarǎ cǎ:

1. – Drepturile de autor nu ar trebui puse deasupra drepturilor fundamentale ale cetǎţenilor la intimitate, siguranţǎ, prezumţie de nevinovǎţie, protecţie juridicǎ adecvatǎ şi libertate de expimare

2. – Suspendarea drepturilor fundamentale este şi trebuie şi trebuie sǎ rǎmânǎ o competenţǎ exclusivǎ a judecǎtorilor. Acest proiect, în opoziţie cu articolul 20.5 al Constituţiei Spaniei, acordǎ executivului puterea de arestricţiona accesul cetǎţenilor la anumite saituri.

3. – Legea propusǎ ar crea nesiguranţǎ legislativǎ în cadrul companiilor IT, periclitând una din puţinele sectoare în dezvoltare ale economiei, îngreunând crearea unei companii, introducând restricţii în concurenţa liberǎ şi încetinind evoluţia lor

4. – Propunerea legislativǎ ameninţǎ creativitatea şi îngreuneazǎ dezvoltarea culturalǎ. Înternetul şi noile tehnologii au democratizat creaţia şi publicarea tuturor tipurilor de conţinut, ce nu mai depind de vechea industrie, ci de multiple şi variate surse

5. – Autorii, ca orice om muncitor, este îndreptǎţit sǎ trǎiascǎ de pe urma ideilor creative, modelelor de business şi activitǎţilorce derivǎ din creaţia lor. Încercarea de a menţine  o industrie depǎşitǎ prin modificǎri legislative nu este nici corect, nici realist. Dacǎ modelul lor de afacere se baza pe controlul copiilor unei creaţii, iar asta este acum imposibil, datoritǎ internetului, ar trebui sǎ caute un nou model de afacere

6. – Considerǎm cǎ industriile culturale au nevoie de alternative moderne, eficiente, credibile şi la preţuri accesibile pentru a putea supravieţui. De asemenea, trebuie sǎ se adapteze la noi practici sociale.

7. – Internetul ar trebui sǎ fie liber şi fǎrǎ interferenţe din partea unor grupuri ce cautǎ sǎ perpetueze modele depǎşite de afaceri şi sǎ opreascǎ libera circulaţie a cunoştinţelor umane.

8. – Cerem Guvernului sǎ garanteze Neutralitatea Reţelei în Spania, cǎci asta va crea o bazǎ pe care se poate dezvolta o economie durabilǎ.

9. – Propunem o reformǎ realǎ a drepturilor de prorietate intelectualǎ pentru a asigura existenţa unei societǎţi a cunoaşterii, pentru a promova [cultura aflatǎ în] domeniul public şi a limita abuzurile din partea organizaţiilor ce apǎrǎ copyrightul

10. – Într-o democraţie, legile şi amendamentele acestora ar trebui adoptatea abia dupǎ o îndelungatǎ dezbatere publicǎ şi consultǎri cu toate pǎrţile implicate. Modificǎrile legislative ce afecteazǎ drepturile fundamentale pot fi fǎcute doar prin legi constituţionale”

Deşi nu suntem de acord cu modalitǎţile utilizate pentru a propaga acest manifest, trebuie totuşi menţionat cǎ aceste drepturi revendicate pentru un internet liber sunt în esenţǎ aceleaşi cu drepturile revendicate de Partidul Piraţilor, şi de alte organizaţii ce militeazǎ pentru o împǎcare legislativǎ între copyright şi internet, fǎrǎ sacrificarea drepturilor fundamentale umane.

Vezi şi: Carta Drepturilor Internautului

Sursǎ:  TorrentFreak

Ministrul Culturii din Spania, Angeles González-Sinde, a anunţat recent cǎ guvernul nu are în vedere mǎsuri punitive pentru utilizatorii de internet. Nu este pentru prima oarǎ când guvernul se pronunţǎ împotriva unor asemenea mǎsuri, astfel încât organizaţia ce reprezintǎ deţinǎtorii drepturilor de autor, CCCI, a abandonat iniţiativa de a încerca sǎ introducǎ o lege de tip “3 lovituri”. De altfel Spania are o legislaţie foarte progresistǎ, şi existǎ douǎ hotǎrâri judecǎtoreşti care stabilesc faptul cǎ partajarea de fişiere fǎrǎ scop comercial, adicǎ pentru uz privat, este un act legal, în conformitate cu legistaţia spaniolǎ din domeniul drepturilor de autor.

La fel ca-n Spania, noul guvern de dreapta al Angelei Merkel din Germania, s-a pronunţat împotriva unei legi ce ar bloca accesul utilizatorului la internet. Deşi coaliţia de guvernǎmânt a anunţat cǎ doreşte o mai bunǎ protecţia a drepturilor de autor, aceasta se va reliza nu prin blocarea accesului la internet, ci prin mǎsuri ce vizeazǎ o mai bunǎ colaborare între deţinǎtorii de dreturi şi providerii de internet.

De asemenea, Partidul Piratilor au salutat numirea liberalei Sabine Leutheusser-Schnarrenberger în postul de Ministru al Justiţiei, fiind cunoscutǎ ca puternicǎ susţinǎtoare a dreptului la viaţa privatǎ. Aceasta a demisionat în 1996 din acelaşi post ca protest împotriva metodelor folosite de statul german pentru a spiona cetǎţenii prin internet, metode ce încǎlcau în mod flagrant drepturile cetǎţenilor.

Actualul guvern german, puternic axat pe protejarea drepturilor individuale, precum şi atitudinea guvernului spaniol şi legislaţia din statul iberic, sunt îmbucurǎtoare dat fiind faptul cǎ oferǎ o alternativǎ la viziunea statului ultrapunitiv ce doreşte sǎ revoce dreptul la internet unei însemnate pǎrţi din populaţie – cei care partajeazǎ culturǎ în scop pur personal.

Surse: ZeroPaid, Billboard.biz şi PP.de

Desigur, motivaţia tipică a autorităţilor, atunci când dau o lege pe care nici ei nu o înţeleg (oare câţi parlamentari cred că Internetul e o boală?), este că legea era necesară pentru că trebuia să transpunem Directiva 2006/24/CE privind retinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L105 din 13 aprilie 2006.

Înainte să ne enervăm cu informaţii despre supravegherea de tip comunisto-securist la care suntem supuşi şi să începem să credem că trăim în Matrix, e bine să ştim toţi, în calitate de cetăţeni europeni, că statele membre au dreptul de a cere exceptări, derogări de la directive sau chiar modificarea acestora. Dacă în Parlament erau oameni informaţi, ştiau că nu trebuie să repetăm ca papagalii directivele. Aveam posibilitatea de a respecta Constituţia şi de a apăra drepturile fundamentale ale cetăţenilor acestui stat, păcat că nu are încă cine să o facă.

Dar, să revenim la viaţa noastră cea monitorizată. Ei bine, staţi liniştiţi, că la cererea unui procuror sau judecător, statul poate afla despre dumneavoastră cam ce aţi făcut în ultimele 6 luni. Statul poate şti de unde aţi accesat Internetul, când aţi făcut-o, ce aţi vizitat şi când v-aţi conectat/deconectat dacă este cazul. Mai ştie şi cu cine aţi conversat pe email, cu cine aţi vorbit la telefon, cât aţi vorbit, ce echipament aţi folosit, şi chiar şi unde eraţi când aţi vorbit la telefonul mobil.

Statul ştie toate acestea pentru că cei care vă asigură serviciile despre care vă vorbeam, sunt obligaţi prin lege, să stocheze toate datele care permit furnizarea informaţiilor de mai sus, o perioadă de 6 luni.

Problemele ridicate de stocare acestor date încep cu cei care sunt obligaţi să le stocheze. Cică furnizorul de servicii trebuie să se asigure că protejează aceste date, şi că doar personalul autorizat are acces la ele. Păi cum stimabililor, să înţelegem că fiecare furnizor de servici are pe cineva care e “autorizat” să ne spioneze. Este cel puţin îngrijorător faptul că persoana “autorizată” poate accesa datele fără autorizaţie de la judecător sau procuror. Oare era aşa greu să se prevadă folosirea unor sisteme automate iar datele să fie securizate şi pentru cel care le stochează? Este uşor de intuit faptul că datele vor fi folosite de corporaţii pentru a analiza obiceiurile consumatorilor şi a îşi optimiza profitul în dauna clientului. Mai mult, poate cineva să ne spună de ce avea statul nevoie să ştie ce echipament de comunicaţii folosim?

Dacă am zis despre furnizorii de servicii haideţi să vedem şi ce mai face statul. Pai statul cere informaţii de la furnizori, de regulă în baza unei autorizări emise de judecător, dar …” în caz de urgenta, când întârzierea obţinerii autorizării ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penala ori îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin documente juridice de cooperare internaţională sau ca stat membru al Uniunii Europene, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penala sau căruia i-ar reveni aceasta competenta poate sa autorizeze, prin ordonanţa motivată, solicitarea transmiterii de date reţinute.”

I-auzi brâul. Cum vine asta domnu’ miliţian? Suntem toţi nişte mici Osama şi din cauza asta trebuie să fim la bunul plac al “organului”? Dar dacă ţi se respinge ordonanţa, cum e cu datele pe care le-ai aflat. Pe noi cine ne apară? Sancţiunea ta, a celui care care ai solicitat şi primit datele în mod nejustificat sau de-a dreptul abuziv şi ilegal, care e este? E chiar atât de greu de găsit un judecător în România?

Nu mi-am propus să analizez aici în amănunt nedreptăţile din această lege, ci doar să vă arăt, încă o dată că actualii politicieni nu se gândesc la cetăţeni, ci la interesele lor. Este bine să ştim că Securitatea comunistă a fost un mic copil pe lângă ceea ce ni se pregăteşte.  Ni s-a dat speranţa la democraţie dar suntem împinşi pe un drum care duce la controlul, cenzura şi reprimarea liberei exprimări.