Pentru cei interesaţi de subiecte precum drepturile de autor, internet liber, politici PP şi alte discuţii piratereşti recomandǎm urmǎtoarele materiale de informare audio:

Pirate Party Radio

Pirate Party Radio este o emisiune radio sǎptǎmânalǎ ce trateazǎ ştiri ce ţin de politica Piraţilor, şi anume reforma copyrightului, libertatea informaţiei, dreptul la viaţǎ privatǎ, neutralitatea internetului sau guvernare deschisǎ. Emisiunea este produsǎ de RantMedia, organizaţie de media independentǎ, şi este moderatǎ de James O’Brien (Cimmerian), fondatorul RantMedia. Radio PP este programul radiofonic oficial al Partidului Piraţilor din Canada şi al celui din Statele Unite, şi este transmis în fiecare joi online. De asemenea, toate episoadele se gǎsesc pe pagina oficialǎ, iar ultimul episod poate fi ascultat oricând prin streaming.

Pirate Podcast

Pirate Podcast reprezintǎ o serie de înregistrǎri fǎcute de cǎtre Eric Priezkalns, unul dintre fondatorii Partidului Piraţilor din Marea Britanie (PPUK), ce trateazǎ politica PP. Momentan, Pirate Podcast cuprinde 5 interviuri interesante, şi anume, cu Andrew Robinson, liderul PPUK, cu Samir Allioui, preşedintele PP Olanda şi co-preşedinte interimar PP Internaţional, cu Boris Turovskii, membru PP Rusia şi PP Germania, şi candidat (atunci) la preşedenţia  PPI precum şi ultimele 2 cu candidaţii PPUK la alegerile legislative din Marea Britanie ce vor avea loc pe 9 mai a.c. Înregistrǎrile se gǎsesc şi pe saitul Apple iTunes.

Dacǎ mai cunoaşteţi şi alte asemenea podcasturi/emisiuni, lǎsaţi-ne un mesaj, aici sau pe forum.

Potrivit unui studiu efectuat recent de BBC, pe un esantion de peste 27.000 de adulţi din 26 de ţǎri, aproape 4 din 5 persoane considerǎ cǎ internetul trebuie sǎ fie un drept fundamental (cum este de exemplu situaţia în Finlanda sau Estonia).

De asemenea, fiind întrebaţi dacǎ guvernul ar trebui sǎ supervizeze anumite aspecte ale internetului, cei mai împotrivǎ s-au pronunţat sud-coreeni şi nigerienii, pe când multe ţǎri europene, alǎturi de China, considerǎ aceste reglementǎri ca fiind benefice. Pǎrerea noastrǎ este cǎ singurele reglementǎri necesare sunt cele care asigurǎ libertatea informaţiei şi neutralitatea internetului. Mai ales cǎ 4 din 5 din cei care au participat la sondaj sunt de pǎrere cǎ  internetul le-a adus mai multǎ libertate.

Un alt aspect interesant este faptul cǎ în multe ţǎri, dar mai ales în Japonia, Mexic sau Rusia, respondenţii au susţinut cǎ le-ar fi imposibil fǎrǎ internet. (În acest context, meritǎ vǎzut experimentul BBC prin care o familie sud-coreeanǎ a fost deconectatǎ de la internet timp de o sǎptǎmânǎ). Astfel, trebuie sǎ recunoaştem cǎ internetul devine din ce în ce mai important, indispensabil chiar, pentru tot mai multe persoane, iar cenzura va afecta tot mai mulţi indivizi, chiar dacǎ doar ~7% din cei intervievaţi îşi fac griji de acest subiect.

Pentru mai multe detalii, vezi raportul GlobeScan pt BBC [pdf]

Sursǎ: BBC

Industria jocurilor reprezintǎ un fenomen interesant în lupta împotriva pirateriei, deoarece este industria care pare cǎ se adapteazǎ cel mai repede şi mai bine la fenomenul pirateriei. Ca de obicei, existǎ mai multe moduri de abordare, aşa cǎ hai sǎ luǎm douǎ din ele:

Exemplul negativ sau Cum sǎ te împuşti singur în picior:

Ubisoft, cunoscut pentru jocuri precum trilogia Prince of Persia sau seria Splinter Cell, este în momentul de faţǎ un exemplu perfect de cum sǎ nu abordezi fenomenul pirateriei. Luna trecutǎ aceştia au lansat un nou sistem de protecţie (“Online Services Platform” sau OSP) prin care un joc trebuie sǎ fie conectat la serverele OSP Ubisoft pentru a putea fi jucat. Dacǎ n-ai conexiune, nu te joci. Astfel mii de utilizatori au descoperit cǎ jocuri precum Assassin’s Creed 2 sau Silent Hunter 5 nu pot fi jucate, în momentul în care serverele OSP au cǎzut datoritǎ unor atacuri de tip DDoS, generând frustrare în rândul clienţilor Ubisoft.

Existǎ douǎ probleme cu astfel de sisteme de protecţie:

1. Dacǎ totul merge bine, sistemul este invizibil, dacǎ însǎ apare o problemǎ (precum cea de sus) utilizatorii rǎmân cu un produs inutil

2. Deşi OSP e creat pentru a preveni pirateria, piraţii ajung sǎ descarce versiuni ale jocului cu protecţia dezactivatǎ (în cazul de faţǎ protecţia a fost spartǎ în mai puţin de o zi), iar acest sistem le va crea dificultǎţi doar clienţii bun-platnici

Exemplul pozitiv sau Orice crizǎ este de fapt o oportunitate:

În contrast cu paranoia protecţionistǎ a celor de la Ubisoft, avem atitudinea relaxatǎ şi raţionalǎ a celor de la Valve, creatorii Half-Life, Left 4 Dead şi eternului Counter-Strike. Într-un interviu pentru emisiunea australianǎ Good Game, co-fondatorul Valve Software, Gabe Newell, a afirmat cǎ pentru ei, pirateria nu este o problemǎ majorǎ. Având în vedere cǎ oamenii cheltuie mii de dolari pe PC-urile lor şi pe conexiune rapidǎ la internet, înseamnǎ cǎ nu zgârcenia gamerilor este sursa pirateriei, ci faptul cǎ piraţii oferǎ servicii mai bune decât industria jocurilor virtuale. Practic, el vede fenomenul distribuţiilor-pirat ca o modalitate de satifacere a unei cereri existente pe piaţǎ, şi realizeazǎ, ca un bun om de afaceri ce este, cǎ o ţarǎ cu nivel mare de piraterie, ca de exemplu Rusia, este de fapt o piaţǎ virginǎ plinǎ de oportuniǎţi.

Este interesant de observat modul în care Valve s-a adapat noii paradigme web 2.0 în ceea ce priveşte distribuţia de jocuri. Prin serviciul online Steam, compania a realizat douǎ lucruri importante:

1. Distribuţia digitalǎ a jocurilor. Faptul cǎ poţi descǎrca de câte ori vrei un joc pe care l-ai cumpǎrat, fǎrǎ a mai fi legat de un mediu fizic de distribuţie (DVD, etc), deci eliminând costul suportului fizic, oferind în acelaşi timp o mai mare flexibilitate pt utilizatorul jocului. Ori aceastǎ flexibilitate este imposibilǎ intr-o situaţie precum cea de la Ubisoft.

2. Control asupra multiplayerului. Industria gamingului a realizat faptul cǎ omul, ca fiinţǎ socialǎ ce este, va dori sǎ se joace în grup, cu prietenii, iar obligând gamerii sǎ foloseascǎ servere precum Steam în jocurile multiplayer, va obliga automat utilizatorul sǎ cumpere o versiune autenticǎ a jocului. Pirateria este şi una din cauzele migraţiei puternice a industrie de jocuri de la jocuri preponderent singleplayer spre multiplayer (inclusiv fenomenul MMO-urilor, precum World of Warcraft).

Concluzie. “Pirateria generalizatǎ este doar o clientelǎ care nu a fost satisfǎcutǎ [încǎ]” ne spune Newell, iar aceastǎ afirmaţie este valabilǎ nu doar în industria jocurilor, ci şi în contextul muzicii sau filmelor. Piraţii sunt de fapt consumatori pentru care partajarea de fişiere este modalitatea cea mai avantajoasǎ de obţine ceea ce doresc. În loc sǎ-i trateze ca pe nişte criminali, industriile multimedia ar trebui sǎ înveţe de la oameni ca Newell şi sǎ se adapteze la clienţi. Nu sǎ cearǎ legi draconice pentru a menţine un sistem depǎşit.

Video interviu Good Game cu Gabe Newell [vezi între minutele 3:30 şi 7:10]

Surse: Gamasutra 1 şi 2, FreakBits şi The Register

Doi profesori de economie, Pablo Fernández şi Michele Boldrin, se alǎturǎ numeroaselor voci critice la adresa proiectului de lege anti-piraterie, lege iniţiatǎ de guvernul spaniol, şi care include posibilitatea opririi saiturilor de BitTorrent fǎrǎ un ordin judecǎtoresc, asta dupǎ ce partajarea cu scopuri necomerciale fusese declaratǎ de judecǎtori ca fiind legalǎ.

Cei doi profesori susţin într-un raport [pdf] – publicat de Fundaţia pentru Studii Economice Aplicate sau Fedea – cǎ mǎsurile propuse sunt “inutile şi ineficiente în apǎrarea artiştilor, fiind deja o formǎ desuetǎ de combatere a pirateriei”. Aceştia considerǎ cǎ aceastǎ legislaţie este în beneficiul caselor de discuri şi a marilor muzicieni, dar “în detrimentul utilizatorilor şi artiştilor pe cale de afirmare” adǎugând cǎ ar fi mult mai eficient dacǎ industria multimedia ar explora noi modalitǎţi de business în loc sǎ ţinǎ cu toatǎ forţa de un model depǎşit. “Internetul a schimbat terenul de joc, iar acum existǎ noi reguli ce permit o reducere substanţialǎ a drepturilor de autor” a mai subliniat profesorul Pablo Vazquez, membru al Fedea, concluzie susţinutǎ şi de Partidul Piraţilor.

Pentru un strop de ironie, şi pentru a arǎta cât de încetǎţenitǎ este practica partajului de fişiere în Spania, trebuie sǎ menţionǎm faptul cǎ în timp ce Guvernul pregǎteşte legea anti-piraterie, angajaţii din cadrul aparatului guvernamental descarcǎ de pe net fǎrǎ stres, mai ales cei de la Apǎrare, Educaţie sau Culturǎ. Pǎcat cǎ marile corporaţii preferǎ sǎ priveascǎ piraţii ca nişte infractori, în loc sǎ-i abordeze ca pe nişte posibili clienţi (cum fac unii în industria gamingului).

Surse: TorrentFreak 1 & 2, El Pais, El Mundo

Vezi şi:

Spania refuzǎ legea celor 3 lovituri

Hacktivism spaniol şi Manifestul Drepturilor Internautului

Organizaţia Reporteri Fǎrǎ Frontiere au declarat data de 12 martie “Ziua Internationala Anti-Cenzura On-line“, şi cu aceastǎ ocazie au fost organizate evenimente pentru a promova ideea unui internet liber şi necenzurat. De asemenea, s-a pus accent pe faptul cǎ, prin facilitrea liberului schimb de informaţii şi idei, Internetul a devenit o forţǎ a democraţiei, şi drept urmare, din ce în ce mai multe guverne doresc sǎ implementeze mǎsuri de control al spaţiului virtual.

Cu ocazia acestei zile, Reporteri Fǎrǎ Frontiere au publicat articolul “Web 2.0 versus Control 2.0″ în care apare şi lista “Inamicilor internetului în 2010“, statele cele mai nocive din punct de vedere al libertǎţilor on-line, state precum China, Myanmar, Coreea de Nord, Turkmenistan, Cuba sau Vietnam. Articolul detaliazǎ modul în care aceste ţǎri cenzureazǎ opiniile critice, filtreazǎ conţinutul on-line şi aresteazǎ disidenţi virtuali (doar anul acesta au fost încarceraţi 120 de bloggeri), în contrast puternic cu unele ţǎri (precum Finlanda), unde internetul este recunoscut ca un drept fundamental, ca sǎ nu mai vorbin de libertatea de opinie, a presei sau dreptul la viaţǎ privatǎ. Pe lângǎ lista ţǎrilor represive, R.F.F. au mai identificat şi un numǎr de ţǎri ce prezintǎ o tendinţe similare, de limitare a internetului, printre care se aflǎ şi ţǎri democratice precum Australia şi Coreea de Sud, semn cǎ nici ţǎrile dezvoltate nu au scǎpat de riscul cenzurii on-line. Aceste ţǎri sunt clasate ca fiind “Sub supraveghere“.

Pe lângǎ toate acestea, cu ocazia aceleiaşi zile, Reporteri Fǎrǎ Frontiere, în colaborare cu Google, au acordat Premiul Netizen*, creatorilor saitului iranian Change for Equality, sait care militezǎ pentru schimbarea legislaţiei iraniene discriminatorii la adresa femeilor, şi care a devenit un sprijin pentru activistele anti-regim ce se opun autoritǎţilor de la Teheran.

Meritǎ menţionat şi faptul, cǎ datoritǎ impactului pe care l-au avut noile tehnologii virtuale în lupta pentru democraţie, anul acesta Internetul a fost nominalizat, pe lângǎ alţi 236 de candidaţi, pentru Premiul Nobel pentru Pace, nominalizare sprijinitǎ de Shirin Ebadi – cea care a primit premiul în 2003 – precum şi Nicholas Negroponte. Dat fiind impactul Revoluţiei Twitter din Moldova, precum şi a amplelor mişcǎri post-electorale de stradǎ din Iran, organizate tot prin mediul on-line, este uşor de înţeles de ce unii doresc sǎ acorde internetului Premiul Nobel, iar alţii doresc sǎ-l lege în lanţurile cenzurii, în spatele a cât mai multe filtre şi cât mai multe sisteme de monitorizare.

Vicepreşedintele Google, David Drummond, a remarcat, cu ocazia decernǎrii Premiului Netizen faptul cǎ ne aflǎm la un moment critic în dezvoltarea internetului: “Cu toţiii avem de ales. Putem sǎ permitem implementarea şi proliferarea globalǎ a politicilor represive, sau putem sǎ facem faţǎ acestor provocǎri şi sǎ susţinem dreptul fundamental la liberǎ exprimare”

*) Netizen – cetǎţean al internetului, netǎţean(?)

Vezi şi:

Informaţii detaliate despre fiecare “inamic al Internetului” [click aici]

VIDEO: Jean-Francois Julliard, secretar-general al RFF despre ziua de 12 martie, Ziua Internationala Anti-Cenzura On-line [click aici]

VIDEO: Manifestul de susţinere a Internetului pt Premiul Nobel pt Pace [click aici]

Surse: Reporteri Fǎrǎ Frontiere, blogs.journalism.co.uk, GadgetRepublic, GoogleBlog

Parlamentul European a votat ieri – 10 matie 2010 – o rezoluţie prin care cere Comisiei sǎ facǎ publice toate documentele legate de negocierile tratatului ACTA, în vedera unei transparenţe totale şi pentru a se respecta principiile democraţiei. Europarlamentarii au adoptat rezoluţia cu un scor quasi-unanim, de 633 pentru, 13 împotrivǎ şi 16 abţineri.

Dupǎ cum afirmǎ Christian Engström, europarlamentarul  pirat, “reprezentanţii aleşi din parlament au trimis un mesaj puternic. Am arǎtat faptul cǎ nu acceptǎm secretomania. Am demonstrat cǎ suntem gata sǎ apǎrǎm internetul liber, deschis tuturor. Şi am arǎtat cǎ Parlamentul European nu este un preş”

Pentru a înţelege mai bine importanţa acestei rezoluţii, iatǎ o parte din textul documentului adoptat:

“1.  subliniază faptul că de la 1 decembrie 2009 Comisia are obligația legală de a informa Parlamentul European de îndată și pe deplin în toate etapele negocierilor internaționale;

2.  își exprimă preocuparea cu privire la lipsa unui proces transparent de desfășurare a negocierilor privind ACTA, fapt ce contravine literei și spiritului TFUE; este profund îngrijorat [...] că nu s-a cerut aprobarea Parlamentului pentru mandatul de negociere;

6.  invită Comisia să facă o evaluare a impactului aplicării ACTA asupra drepturilor fundamentale și protecției datelor[...], înainte ca UE să își dea acordul asupra unui text consolidat de tratat ACTA, precum și să consulte la timp Parlamentul cu privire la rezultatele acestei evaluări[...]

10.  consideră că, pentru a respecta drepturile fundamentale, cum ar fi dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la viață privată, respectând totodată pe deplin principiul subsidiarității, acordul propus nu ar trebui să permită introducerea unor așa-numite proceduri de „ripostă în trei etape” [legea celor 3 lovituri - notǎ PP],[...]

11.  subliniază faptul că viața privată și protecția datelor sunt valori fundamentale ale Uniunii Europene, recunoscute la articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și la articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a UE, care trebuie respectate în toate politicile și reglementările adoptate de UE [...]“

Tratatul de la Lisabona a întǎrit poziţia Parlamentului European, unica instituţie europeanǎ aleasǎ prin vot direct, care se foloseşte de noile sale prerogative pentru a impune voinţa cerǎţenilor în chestiunile comunitare. Dupǎ cum spunea şi Bogdan Manolea, în cazul SWIFT (un alt caz în care PE a pus piciorul în prag pentru a apǎra libertǎţile civile): Parlamentul European “este un instrument mult mai democratic decit Parlamentul nostru si mult mai atent la semnalele cetatenilor sau ale societatii civile”, precum şi o instituţie unde “argumentele aduse chiar conteaza”. PE “vrea sa-si intareasca pozitia de “alaturi de cetateni”, mai ales in conditiile unui euroscepticism crescind” şi e dispusǎ, dupǎ cum spune textul rezoluţiei adoptate, sǎ ia “măsurile care se cuvin, inclusiv [aceea] de a înainta o acțiune în fața Curții [Europene] de Justiție pentru a-și proteja prerogativele”.

Pentru textul integral al rezoluţiei în limba românǎ [click aici]

Surse: Christian Engström, La Quadrature du Net, Bogdan Manolea (Cazul SWIFT)

Alte articole de pe blog legate de subiectul ACTA: [click aici]

Motto: “Il est interdit d’interdire” (“Este interzis sǎ interzici”) – slogan, mai ’68

Franţa, se pare, suferǎ de o dozǎ dulce de ironie, dat fiind faptul cǎ rata pirateriei în ţarǎ este aproape dublǎ faţǎ de alte ţǎri din UE (49% faţǎ de 26% în Marea Britanie sau 27% în Germania), în timp ce nu demult a fost adoptatǎ una din cele mai restrictive legi antipiraterie din lume: celebra lege Hadopi (revizuitǎ şi numitǎ oficial Legea Creaţiei şi Internetului).

Deşi legea intrǎ în vigoare abia în aprilie, se pare cǎ tineretul francez percepe deja partajarea ca un fenomen taboo, ce devine atractiv tocmai pentru cǎ este supus unei prohibiţii. Astfel, tinerii francezi au transformat pirateria într-un “sport naţional” şi se întrec într-un joc de-a “cine sparge cel mai repede programul cel mai complicat”, potrivit ZeroPaid.

Dat fiind faptul cǎ existǎ numeroase modalitǎţi de a ocoli filtrele anti-piraterie, şi “nu trebuie sǎ fii un geniu” sǎ piratezi programe, dupǎ cum declarǎ un student francez, guvernul de la Paris se va trezi cǎ tot efortul sǎu de a stopa pirateria va fi fost în van. Mai ales cǎ datele aratǎ, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Rennes, cǎ de când a fost introdusǎ legea Hadopi, piraţii au trecut pur şi simplu de la sisteme peer-2-peer la servicii de tip cyberlocker (Rapidshare sau Megaupload) – servicii ce nu intrǎ sub incidenţa legii -, dar pirateria n-a scǎzut, ci dimpotrivǎ…

Surse: Zeropaid, Numerama via TorrentFreak

Partidul Piraţilor, împreunǎ cu Grupul Verzilor din Parlamentul European plǎnuiesc sǎ redacteze o Cartǎ a Drepturilor Fundamentale pentru Internet.

Internetul, prin natura sa liberǎ, a permis noi modalitǎţi de interacţiune între oameni şi de contribuţie la proiecte colective. Astfel, Christian Engström, europarlamentar pirat, a anunţat cǎ doreşte ca redactarea sǎ se facǎ împreunǎ cu multitudinea de utilizatori virtuali, propunînd ca discuţia sǎ porneascǎ de la douǎ întrebǎri:

1. Ce ar trebui sǎ conţinǎ un asemenea text?
2. Din ce texte asemǎnǎtoare pot fi folosite/copiate pǎrţi existente?

A doua întrebare, pe lângǎ argumentul eficienţei – acela cǎ nu are rost sǎ se iroseascǎ energie pe reinventarea unor drepturi – mai ascunde şi un aspect pirateresc în abordare. Remixajul de tip copy/paste este, la urma urmei, o atitudine nativǎ a omului virtual, a celui ce considerǎ cǎ internetul are, şi trebuie sǎ aibǎ în continuare, un rol central în infrastructura societǎţii informatizate.

Christian Engström încearcǎ sǎ schiţeze nişte rǎspunsuri posibile la cele douǎ întrebǎri, oferind un schelet pe care sǎ se poatǎ lucra. Astfel, Carta Drepturilor pentru Internet ar putea avea urmǎtoarele (posibile) capitole:

1. Drepturi Fundamentale. Convenţia Europeanǎ a Drepturilor Omului ar trebui sǎ fie respectatǎ şi în mediul on-line, cu accent pe articolul 8 – dreptul la intimitate – şi articolul 10 – libertatea informaţiei.
2. Neutralitatea Reţelei. Operatorii de net ar trebui sǎ ofere o conexiune neutrǎ, liberǎ de orice fel de restricţii asupra conţinuturilor, saiturilor, platformelor sau asupra tipurilor de echipamente care pot fi conectate.
3. Simple conducte de informaţii. În schimbul neutralitǎţii reţelei, furnizorii de internet nu ar trebui sǎ fie traşi la rǎspundere pentru informaţia transmisǎ de cǎtre clienţii lor.

De asemenea, printre textele ce pot fi folosite ca sursǎ de informaţie, se numǎrǎ Convenţia Europeanǎ a Drepturilor Omului, propunerea legislativǎ a Comisiei Federale de Comunicaţii (FCC) din SUA, despre care am menţionat într-un post anterior, sau alte propuneri legislative, legi existente, sau sugestii din partea diverselor grupuri interesate de existenţa unor drepturi fundamentale de care sǎ beneficieze internautul – ca de exemplu recentul Manifest spaniol.

Am deschis un topic pe Forumul Partidului Piraţilor din România cu aceastǎ temǎ, unde oricine poate contribui, sau de asemenea, puteţi lǎsa comentarii pe blogul lui Christian Engström, europarlamentarul nostru din partea PP Suedia.

În 12 noiembrie a.c. locuitorii orǎşelului american Coshocton, OH, s-au trezit cu serviciul de internet wireless suspendat, şi nu datoritǎ unor defecţiuni tehnice. Celebrul MPAA a forţat autoritǎţile din oraş sǎ opreascǎ acest serviciu datoritǎ faptului cǎ o singurǎ persoanǎ, din aproximativ 100 de utilizatori, îşi descǎrca un film în mod ilegal. (Tot în luna noiembrie, patronii unui bar britanic au fost amendaţi cu suma de 8850 euro fiindcǎ prin reţeaua lor de wireless gratis cineva a descǎrcat materiale sub copyright)

Repet: un întreg oraş a avut de suferit din cauzǎ cǎ cei din industria cinematograficǎ sunt de pǎrere cǎ mai bine suferǎ 100 de nevinovaţi decât sǎ le scape vreun utilizator neplatnic.

Întrebarea se pune în felul urmǎtor:
Dacǎ pe timp de rǎzboi, pedeapsa colectivǎ este interzisǎ ferm şi fǎrǎ drept de apel de cǎtre A Patra Convenţie de la Geneva – Articolul 33 – atunci de ce pe timp de pace, în societǎţile avansate, aceastǎ practicǎ odioasǎ poate fi utilizatǎ de industria cinematograficǎ cu cea mai mare dezinvolturǎ?

Sursǎ: BoingBoing şi ZDNet UK