Organizaţia Reporteri Fǎrǎ Frontiere au declarat data de 12 martie “Ziua Internationala Anti-Cenzura On-line“, şi cu aceastǎ ocazie au fost organizate evenimente pentru a promova ideea unui internet liber şi necenzurat. De asemenea, s-a pus accent pe faptul cǎ, prin facilitrea liberului schimb de informaţii şi idei, Internetul a devenit o forţǎ a democraţiei, şi drept urmare, din ce în ce mai multe guverne doresc sǎ implementeze mǎsuri de control al spaţiului virtual.

Cu ocazia acestei zile, Reporteri Fǎrǎ Frontiere au publicat articolul “Web 2.0 versus Control 2.0″ în care apare şi lista “Inamicilor internetului în 2010“, statele cele mai nocive din punct de vedere al libertǎţilor on-line, state precum China, Myanmar, Coreea de Nord, Turkmenistan, Cuba sau Vietnam. Articolul detaliazǎ modul în care aceste ţǎri cenzureazǎ opiniile critice, filtreazǎ conţinutul on-line şi aresteazǎ disidenţi virtuali (doar anul acesta au fost încarceraţi 120 de bloggeri), în contrast puternic cu unele ţǎri (precum Finlanda), unde internetul este recunoscut ca un drept fundamental, ca sǎ nu mai vorbin de libertatea de opinie, a presei sau dreptul la viaţǎ privatǎ. Pe lângǎ lista ţǎrilor represive, R.F.F. au mai identificat şi un numǎr de ţǎri ce prezintǎ o tendinţe similare, de limitare a internetului, printre care se aflǎ şi ţǎri democratice precum Australia şi Coreea de Sud, semn cǎ nici ţǎrile dezvoltate nu au scǎpat de riscul cenzurii on-line. Aceste ţǎri sunt clasate ca fiind “Sub supraveghere“.

Pe lângǎ toate acestea, cu ocazia aceleiaşi zile, Reporteri Fǎrǎ Frontiere, în colaborare cu Google, au acordat Premiul Netizen*, creatorilor saitului iranian Change for Equality, sait care militezǎ pentru schimbarea legislaţiei iraniene discriminatorii la adresa femeilor, şi care a devenit un sprijin pentru activistele anti-regim ce se opun autoritǎţilor de la Teheran.

Meritǎ menţionat şi faptul, cǎ datoritǎ impactului pe care l-au avut noile tehnologii virtuale în lupta pentru democraţie, anul acesta Internetul a fost nominalizat, pe lângǎ alţi 236 de candidaţi, pentru Premiul Nobel pentru Pace, nominalizare sprijinitǎ de Shirin Ebadi – cea care a primit premiul în 2003 – precum şi Nicholas Negroponte. Dat fiind impactul Revoluţiei Twitter din Moldova, precum şi a amplelor mişcǎri post-electorale de stradǎ din Iran, organizate tot prin mediul on-line, este uşor de înţeles de ce unii doresc sǎ acorde internetului Premiul Nobel, iar alţii doresc sǎ-l lege în lanţurile cenzurii, în spatele a cât mai multe filtre şi cât mai multe sisteme de monitorizare.

Vicepreşedintele Google, David Drummond, a remarcat, cu ocazia decernǎrii Premiului Netizen faptul cǎ ne aflǎm la un moment critic în dezvoltarea internetului: “Cu toţiii avem de ales. Putem sǎ permitem implementarea şi proliferarea globalǎ a politicilor represive, sau putem sǎ facem faţǎ acestor provocǎri şi sǎ susţinem dreptul fundamental la liberǎ exprimare”

*) Netizen – cetǎţean al internetului, netǎţean(?)

Vezi şi:

Informaţii detaliate despre fiecare “inamic al Internetului” [click aici]

VIDEO: Jean-Francois Julliard, secretar-general al RFF despre ziua de 12 martie, Ziua Internationala Anti-Cenzura On-line [click aici]

VIDEO: Manifestul de susţinere a Internetului pt Premiul Nobel pt Pace [click aici]

Surse: Reporteri Fǎrǎ Frontiere, blogs.journalism.co.uk, GadgetRepublic, GoogleBlog

Parlamentul European a votat ieri – 10 matie 2010 – o rezoluţie prin care cere Comisiei sǎ facǎ publice toate documentele legate de negocierile tratatului ACTA, în vedera unei transparenţe totale şi pentru a se respecta principiile democraţiei. Europarlamentarii au adoptat rezoluţia cu un scor quasi-unanim, de 633 pentru, 13 împotrivǎ şi 16 abţineri.

Dupǎ cum afirmǎ Christian Engström, europarlamentarul  pirat, “reprezentanţii aleşi din parlament au trimis un mesaj puternic. Am arǎtat faptul cǎ nu acceptǎm secretomania. Am demonstrat cǎ suntem gata sǎ apǎrǎm internetul liber, deschis tuturor. Şi am arǎtat cǎ Parlamentul European nu este un preş”

Pentru a înţelege mai bine importanţa acestei rezoluţii, iatǎ o parte din textul documentului adoptat:

“1.  subliniază faptul că de la 1 decembrie 2009 Comisia are obligația legală de a informa Parlamentul European de îndată și pe deplin în toate etapele negocierilor internaționale;

2.  își exprimă preocuparea cu privire la lipsa unui proces transparent de desfășurare a negocierilor privind ACTA, fapt ce contravine literei și spiritului TFUE; este profund îngrijorat [...] că nu s-a cerut aprobarea Parlamentului pentru mandatul de negociere;

6.  invită Comisia să facă o evaluare a impactului aplicării ACTA asupra drepturilor fundamentale și protecției datelor[...], înainte ca UE să își dea acordul asupra unui text consolidat de tratat ACTA, precum și să consulte la timp Parlamentul cu privire la rezultatele acestei evaluări[...]

10.  consideră că, pentru a respecta drepturile fundamentale, cum ar fi dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la viață privată, respectând totodată pe deplin principiul subsidiarității, acordul propus nu ar trebui să permită introducerea unor așa-numite proceduri de „ripostă în trei etape” [legea celor 3 lovituri - notǎ PP],[...]

11.  subliniază faptul că viața privată și protecția datelor sunt valori fundamentale ale Uniunii Europene, recunoscute la articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și la articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a UE, care trebuie respectate în toate politicile și reglementările adoptate de UE [...]“

Tratatul de la Lisabona a întǎrit poziţia Parlamentului European, unica instituţie europeanǎ aleasǎ prin vot direct, care se foloseşte de noile sale prerogative pentru a impune voinţa cerǎţenilor în chestiunile comunitare. Dupǎ cum spunea şi Bogdan Manolea, în cazul SWIFT (un alt caz în care PE a pus piciorul în prag pentru a apǎra libertǎţile civile): Parlamentul European “este un instrument mult mai democratic decit Parlamentul nostru si mult mai atent la semnalele cetatenilor sau ale societatii civile”, precum şi o instituţie unde “argumentele aduse chiar conteaza”. PE “vrea sa-si intareasca pozitia de “alaturi de cetateni”, mai ales in conditiile unui euroscepticism crescind” şi e dispusǎ, dupǎ cum spune textul rezoluţiei adoptate, sǎ ia “măsurile care se cuvin, inclusiv [aceea] de a înainta o acțiune în fața Curții [Europene] de Justiție pentru a-și proteja prerogativele”.

Pentru textul integral al rezoluţiei în limba românǎ [click aici]

Surse: Christian Engström, La Quadrature du Net, Bogdan Manolea (Cazul SWIFT)

Alte articole de pe blog legate de subiectul ACTA: [click aici]

Motto: “Il est interdit d’interdire” (“Este interzis sǎ interzici”) – slogan, mai ‘68

Franţa, se pare, suferǎ de o dozǎ dulce de ironie, dat fiind faptul cǎ rata pirateriei în ţarǎ este aproape dublǎ faţǎ de alte ţǎri din UE (49% faţǎ de 26% în Marea Britanie sau 27% în Germania), în timp ce nu demult a fost adoptatǎ una din cele mai restrictive legi antipiraterie din lume: celebra lege Hadopi (revizuitǎ şi numitǎ oficial Legea Creaţiei şi Internetului).

Deşi legea intrǎ în vigoare abia în aprilie, se pare cǎ tineretul francez percepe deja partajarea ca un fenomen taboo, ce devine atractiv tocmai pentru cǎ este supus unei prohibiţii. Astfel, tinerii francezi au transformat pirateria într-un “sport naţional” şi se întrec într-un joc de-a “cine sparge cel mai repede programul cel mai complicat”, potrivit ZeroPaid.

Dat fiind faptul cǎ existǎ numeroase modalitǎţi de a ocoli filtrele anti-piraterie, şi “nu trebuie sǎ fii un geniu” sǎ piratezi programe, dupǎ cum declarǎ un student francez, guvernul de la Paris se va trezi cǎ tot efortul sǎu de a stopa pirateria va fi fost în van. Mai ales cǎ datele aratǎ, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Rennes, cǎ de când a fost introdusǎ legea Hadopi, piraţii au trecut pur şi simplu de la sisteme peer-2-peer la servicii de tip cyberlocker (Rapidshare sau Megaupload) – servicii ce nu intrǎ sub incidenţa legii -, dar pirateria n-a scǎzut, ci dimpotrivǎ…

Surse: Zeropaid, Numerama via TorrentFreak

Partidul Piraţilor, împreunǎ cu Grupul Verzilor din Parlamentul European plǎnuiesc sǎ redacteze o Cartǎ a Drepturilor Fundamentale pentru Internet.

Internetul, prin natura sa liberǎ, a permis noi modalitǎţi de interacţiune între oameni şi de contribuţie la proiecte colective. Astfel, Christian Engström, europarlamentar pirat, a anunţat cǎ doreşte ca redactarea sǎ se facǎ împreunǎ cu multitudinea de utilizatori virtuali, propunînd ca discuţia sǎ porneascǎ de la douǎ întrebǎri:

1. Ce ar trebui sǎ conţinǎ un asemenea text?
2. Din ce texte asemǎnǎtoare pot fi folosite/copiate pǎrţi existente?

A doua întrebare, pe lângǎ argumentul eficienţei – acela cǎ nu are rost sǎ se iroseascǎ energie pe reinventarea unor drepturi – mai ascunde şi un aspect pirateresc în abordare. Remixajul de tip copy/paste este, la urma urmei, o atitudine nativǎ a omului virtual, a celui ce considerǎ cǎ internetul are, şi trebuie sǎ aibǎ în continuare, un rol central în infrastructura societǎţii informatizate.

Christian Engström încearcǎ sǎ schiţeze nişte rǎspunsuri posibile la cele douǎ întrebǎri, oferind un schelet pe care sǎ se poatǎ lucra. Astfel, Carta Drepturilor pentru Internet ar putea avea urmǎtoarele (posibile) capitole:

1. Drepturi Fundamentale. Convenţia Europeanǎ a Drepturilor Omului ar trebui sǎ fie respectatǎ şi în mediul on-line, cu accent pe articolul 8 – dreptul la intimitate – şi articolul 10 – libertatea informaţiei.
2. Neutralitatea Reţelei. Operatorii de net ar trebui sǎ ofere o conexiune neutrǎ, liberǎ de orice fel de restricţii asupra conţinuturilor, saiturilor, platformelor sau asupra tipurilor de echipamente care pot fi conectate.
3. Simple conducte de informaţii. În schimbul neutralitǎţii reţelei, furnizorii de internet nu ar trebui sǎ fie traşi la rǎspundere pentru informaţia transmisǎ de cǎtre clienţii lor.

De asemenea, printre textele ce pot fi folosite ca sursǎ de informaţie, se numǎrǎ Convenţia Europeanǎ a Drepturilor Omului, propunerea legislativǎ a Comisiei Federale de Comunicaţii (FCC) din SUA, despre care am menţionat într-un post anterior, sau alte propuneri legislative, legi existente, sau sugestii din partea diverselor grupuri interesate de existenţa unor drepturi fundamentale de care sǎ beneficieze internautul – ca de exemplu recentul Manifest spaniol.

Am deschis un topic pe Forumul Partidului Piraţilor din România cu aceastǎ temǎ, unde oricine poate contribui, sau de asemenea, puteţi lǎsa comentarii pe blogul lui Christian Engström, europarlamentarul nostru din partea PP Suedia.

În 12 noiembrie a.c. locuitorii orǎşelului american Coshocton, OH, s-au trezit cu serviciul de internet wireless suspendat, şi nu datoritǎ unor defecţiuni tehnice. Celebrul MPAA a forţat autoritǎţile din oraş sǎ opreascǎ acest serviciu datoritǎ faptului cǎ o singurǎ persoanǎ, din aproximativ 100 de utilizatori, îşi descǎrca un film în mod ilegal. (Tot în luna noiembrie, patronii unui bar britanic au fost amendaţi cu suma de 8850 euro fiindcǎ prin reţeaua lor de wireless gratis cineva a descǎrcat materiale sub copyright)

Repet: un întreg oraş a avut de suferit din cauzǎ cǎ cei din industria cinematograficǎ sunt de pǎrere cǎ mai bine suferǎ 100 de nevinovaţi decât sǎ le scape vreun utilizator neplatnic.

Întrebarea se pune în felul urmǎtor:
Dacǎ pe timp de rǎzboi, pedeapsa colectivǎ este interzisǎ ferm şi fǎrǎ drept de apel de cǎtre A Patra Convenţie de la Geneva – Articolul 33 – atunci de ce pe timp de pace, în societǎţile avansate, aceastǎ practicǎ odioasǎ poate fi utilizatǎ de industria cinematograficǎ cu cea mai mare dezinvolturǎ?

Sursǎ: BoingBoing şi ZDNet UK

Se pare cǎ în Europa existǎ guverne care înţeleg cǎ deconectarea de la Internet nu este o soluţie dezirabilǎ atunci când e vorba de protearea legii drepturilor de autor. Douǎ din statele care nu vor introduce legi de tip “3 lovituri”, precum legea Hadopi din Franţa sau viitoarea legea din Marea Britanie, sunt Spania şi Germania.

Ministrul Culturii din Spania, Angeles González-Sinde, a anunţat recent cǎ guvernul nu are în vedere mǎsuri punitive pentru utilizatorii de internet. Nu este pentru prima oarǎ când guvernul se pronunţǎ împotriva unor asemenea mǎsuri, astfel încât organizaţia ce reprezintǎ deţinǎtorii drepturilor de autor, CCCI, a abandonat iniţiativa de a încerca sǎ introducǎ o lege de tip “3 lovituri”. De altfel Spania are o legislaţie foarte progresistǎ, şi existǎ douǎ hotǎrâri judecǎtoreşti care stabilesc faptul cǎ partajarea de fişiere fǎrǎ scop comercial, adicǎ pentru uz privat, este un act legal, în conformitate cu legistaţia spaniolǎ din domeniul drepturilor de autor.

La fel ca-n Spania, noul guvern de dreapta al Angelei Merkel din Germania, s-a pronunţat împotriva unei legi ce ar bloca accesul utilizatorului la internet. Deşi coaliţia de guvernǎmânt a anunţat cǎ doreşte o mai bunǎ protecţia a drepturilor de autor, aceasta se va reliza nu prin blocarea accesului la internet, ci prin mǎsuri ce vizeazǎ o mai bunǎ colaborare între deţinǎtorii de dreturi şi providerii de internet.

De asemenea, Partidul Piratilor au salutat numirea liberalei Sabine Leutheusser-Schnarrenberger în postul de Ministru al Justiţiei, fiind cunoscutǎ ca puternicǎ susţinǎtoare a dreptului la viaţa privatǎ. Aceasta a demisionat în 1996 din acelaşi post ca protest împotriva metodelor folosite de statul german pentru a spiona cetǎţenii prin internet, metode ce încǎlcau în mod flagrant drepturile cetǎţenilor.

Actualul guvern german, puternic axat pe protejarea drepturilor individuale, precum şi atitudinea guvernului spaniol şi legislaţia din statul iberic, sunt îmbucurǎtoare dat fiind faptul cǎ oferǎ o alternativǎ la viziunea statului ultrapunitiv ce doreşte sǎ revoce dreptul la internet unei însemnate pǎrţi din populaţie – cei care partajeazǎ culturǎ în scop pur personal.

Surse: ZeroPaid, Billboard.biz şi PP.de

Încǎ o veste bunǎ din Europa Nordicǎ. Organizaţia danezǎ Antipiratgruppen (Grupul Anti-Piraterie), ce din anul 2002 încearcǎ sǎ combatǎ fenomenul partajǎrii de fişiere, a anunţat cǎ renunţǎ la procesele intentate împotriva unor indivizi suspectaţi de file-sharing.

Se pare cǎ în Danemarca drepturile individuale sunt respectate cu sfinţenie, şi e nevoie de dovezi solide pentru ca cineva sǎ fie condamnat pentru partajare ilegalǎ de fişiere, chiar mai mult decât identificarea unui fişier sau al unui IP. De asemenea, dacǎ deţinǎtorul drepturilor de autor doreşte sǎ opreascǎ transferurile de fişiere printr-o reţea, trebuie sǎ se adreseze utilizatorilor, şi nu celui care administreazǎ reţeaua.

Anul trecut au existat patru procese în Danemarca care au fost implicate persoane suspectate de partajare ilegalǎ, însǎ din aceştia doar unul singur a fost condamnat, şi numai dupǎ ce a recunoscut fapta. Astfel, un reprezentant al Antipiratgruppen a recunoscut cǎ cei care fac file-sharing nu pot fi condamnaţi decât dacǎ sunt prinşi asupra faptei sau dacǎ recunosc ei înşişi fapta.

Un studiu recent aratǎ cǎ 70% dintre danezii cu vârsta cuprinsǎ între 15 şi 25 de ani obişnuiesc sǎ descarce ilegal muzicǎ de pe internet.

Sursǎ: Politiken.dk via Freeform101

Potrivit Wikipedia, Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA, în românǎ: Tratatul Comercial Anti-Contrafacere) este un tratat comercial plurilateral propus ca răspuns la „creşterea globală a comerţului cu bunuri contrafăcute şi lucrări protejate de copyright”. O problemǎ majorǎ cu acest tratat este gradul ridicat de secretomanie a celor care negociazǎ. În opoziţie flagrantǎ cu principiile democraţiei deschise, negocierile sunt secrete, şi, la fel ca negocierile autohtone cu ORDA, menţionate în postul precedent, lipseşte vocea societǎţii, adicǎ a consumatorilor.

Totuşi, din când în când, pǎrţi din document scapǎ pe internet, cum s-a întâmplat şi pe data de 3 noiembrie a.c., însǎ ceea ce transpirǎ din aceste negocieri dau motive serioase de îngrijorare. Tratatul preia modalitǎţile de luptǎ antipiraterie ale RIAA şi MPAA, şi ele active în negocieri, cerând  o politicǎ globalǎ de tip “3 lovituri”, evident fǎrǎ necesitatea unei hotǎrâri judecǎtoreşti; de asemenea deţinǎtorii de copyright au dreptul sǎ cearǎ retragerea oricǎrui material, fǎrǎ sǎ fie nevoie sǎ dovedeascǎ faptul cǎ întradevǎr posedǎ drepturile de autor.

În toatǎ aceastǎ politicǎ, cei mai afectaţi sunt providerii de net şi publicul (consumatorii). Presiunea exercitatǎ asupra providerilor este imensǎ, datoritǎ faptului cǎ se specificǎ responsabilitatea lor pentru orice încǎlcare a legii copyrightului de cǎtre clienţii lor. Astfel, un litigiu între un deţinǎtor de drepturi şi un internaut se rǎsfrânge şi asupra unui terţ, providerul de net, care devine astfel pǎrtaş la actul de piraterie, şi poate astfel suferi penalizǎri. Viziunea despre provideri a celor care negociazǎ pare sǎ fie “Cine nu e cu noi, e împotriva noastrǎ!”.

Nu în ultimul rând trebuie menţionat faptul cǎ publicul, şi reprezentanţii lor din societatea civilǎ, se luptǎ intens pentru ca negocierile (aflate la a şase rundǎ, în Seul) sǎ fie desecretizate pentru ca şi consumatorii sǎ poatǎ sǎ-şi aducǎ aportul şi sǎ se asigure cǎ tratatul nu le va desconsidera drepturile fundamentale (cum, în mod evident, o şi face). Organizaţia Knowledge Ecology International a trimis chiar o scrisoare deschisǎ/petiţie preşedintelui american, cerând desecretizarea tratatului, considerând atitudinea curentǎ drept unul orwellian şi o insultǎ la adresa inteligenţei consumatorului.

Surse: TorrentFreak şi FreakBits
Legat de cazul ORDA, vezi: Dilema Veche, FreshGoodMinimal, Capital.ro şi Blogul PP

Astǎzi este ziua de naştere al internetului. Au trecut 40 de ani de când douǎ calculatoare, unul la UCLA şi unul la Stanford, au fǎcut schimb de date pentru prima oara şi de atunci modul în care comunicǎm s-a transformat radical. impactul social al acestei tehnologii a fost imens, iar prin natura sa liberǎ, a stimulat creativitatea şi interactivitatea. Internautul a fost chiar declarat “Persoana anului 2006″.

Însǎ acest pilon al secolului XXI se aflǎ într-o situaţie tragicǎ. Deşi mulţi o considerǎ esenţialǎ şi indispensabilǎ în epoca informaţiei, schimbǎrile pe care le-a adus şi le aduce au însemnat şi cǎ unii trebuie sǎ se adapteze. Iar cei care se simt ameninţaţi de aceast nou grad de libertate umanǎ o amininţǎ la rândul lor. Evoluţiile pe plan politic nu sunt însǎ încurajatoare, deşi se întrevǎd, punctual şi semne pozitive.

Pe Vechiul Continent, o datǎ cu mutilarea amendamentului 138, Parlamentul European a lǎsat deschisǎ poarta abuzurilor, atât asupra utilizatorilor, care sunt trataţi ca vinovaţi înainte de a vedea vreun judecǎtor, cât şi asupra netului, care pierzând garanţia neutralitǎţii, ar putea fi vândut în pachete. Spectrul legilor de tip “trei lovituri şi ai zburat” planeazǎ, de asemenea, asupra Europei. Dupǎ ce Franţa a adoptat o asemenea lege, trecând peste vocile care o contestau, Marea Britanie vrea sǎ facǎ la fel, deşi aici numǎrul celor care o resping este şi mai mare, incluzînd parlamentari, experţi în telecomunicaţii şi chiar şi provideri de net.

Existǎ totuşi şi perspective pozitive. Peste Atlantic, în SUA, preşedintele pare sǎ-şi respecte promisiunea, şi al sǎu om de la Comisia Federalǎ pentru Comuniaţii pune la cale un proiect de lege care sǎ asigure inviolabilitatea Neutralitǎţii Internetului, deşi interesele corporatiste ar dori sǎ vândǎ libertǎţile virtuale în pacheţele. De asemenea, din Europa Nordicǎ vine un nou val de gândire vizavi de cum trebuie înţeles şi apǎrat Internetul. Finlanda este primul stat care, recent, a adoptat o lege prin care se recunoaşte “Dreptul la Internet” şi care considerǎ cǎ acest drept este esenţial într-o societate care doreşte sǎ progreseze. La fel, în Suedia, apariţia unui nou curent politic, cel al Partidului Piraţilor, dovedeşte cǎ modul vechi de abordare al dreptului de autor este anacronic atunci când este privit prin prisma internautului. Azi, Partidul Piraţilor este cel mai mare partid extraparlamentar în Suedia şi Germania, are un europarlamentar (în curând doi), şi existǎ, la diferite nivele de organizare, în zeci de alte state.

Astfel, am ajuns într-un moment în existenţa Internetului în care trebuie ales între douǎ viziuni: fie vom avea o platformǎ liberǎ pentru schimb de informaţii şi idei, un mediu global al creativitǎţii şi comunicǎrii, fie pǎşim resemnaţi într-un nou ev mediu întunecat, al unui internet sufocat, prizonier al intereselor inadaptate la noua realitate.