Raspunsul este simplu: pentru ca principiile pe care se întemeiază au peste 100 de ani şi nu au fost actualizate în pas cu tehnologia şi evoluţia societăţii umane.
Sa luam de exemplu legislaţia românească în materie de drepturi de autor, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi alte drepturi conexe. Ea a fost aprpbată în anul 196 şi a suferit doar modificări minore, fără ca principiile care stau la baza ei să fie alterate. Nu ştiu alţi cum îi petreceau anii 96 dar eu pana atunci văzusem calculatoare doar la instituţii publice, firme şi la un coleg al cărui tată era aviator şi îi adusese încă de demult un 286. Tot prin 96 am avut primul meu calculator şi acces la Internet printr-un modem de 14400 cu care aveam acces la email prin UUCP şi dezactivasem afişarea pozelor în Internet Explorer ca să se încarce încât vad şi eu măcar informaţia scrisă pe pagină. Mai ţin minte că preferam să folosesc un server din Japonia care lua paginile html şi mi le trimitea pe email, doar text şi link-uri.
Ei bine, în acea perioadă, stimabilii parlamentari au dat o lege care reglementa inclusiv “programele pe calculator” şi care nu spunea nimic de Internet (de altfel nici forma iniţială a legii nu conţinea cuvântul Internet). În acele vremuri, programele se transferau pe casete sau dischete de 5 sau 3.5 inch, filesharing nu exista la noi (cei care lucrau la un ISP erau principala sursa de soft), iar formatul el mai popular pentru muzică era midi. Un creator de software, sau un artist aveau la dispoziţie dischetele, casetele şi CD-urile făcute la matriţă pentru a îşi vinde creaţia, iar până să adune o sumă cât de cât proporţională cu efortul creator treceau ani. Desigur, dacă erai în alte ţări aveai la dispoziţie reţeaua de distribuţie a marilor companii, care ajutau la răspândirea şi valorificarea operei. Eeeei dragii mei, pai aici este de fapt buba. De aici începe adevăratul război, cel cu distribuitorii. Creatori de fapt sunt doar un pion în planul altora.
Share on Facebook
Twitter
Facebook
RSS