Unul dintre actorii importanţi pe piaţa de software, Microsoft este creaţia unui mic grup de întreprinzători inteligenţi, printre care şi Bill Gates, pentru o vreme cel mai bogat om de pe planetă.
Astăzi Microsoft se luptă cu cei care îi piratează produsele, dar şi cu cei care încearcă să pătrundă în calculatoarele cu sisteme de operare produse de acesta. În acest joc de-a şoarecele şi pisica, cel păgubit este consumatorul care a dat banii pe licenţa unui produs imperfect, a pierdut date din cauza problemelor de securitate ale programelor şi i se pretinde să plătească mai mult pentru soluţii care să îi securizeze sistemul nesigur.
Dar hai să vedem cine este acest campion al sistemelor de operare, acest vajnic luptător împotriva hackerilor şi înverşunat urmăritor al piraţilor.
Bill Gates, a cărui imagine este asociată, în mod intenţionat cu cea a tinerilor inteligenţi care într-un garaj din casa părintească au revoluţionat lumea computerelor personale, este departe de a fi un copil sărac şi deştept.
Inteligenţa nu i-o poate contesta nimeni, dar obiectivul meu este să aduc puţină lumină asupra mitului copilului din garaj.
Bill Gates, pe numele său complet William Henry Gates III s-a născut la Seatle, Washington, SUA, la 28 octombrie 1955 şi este fiul avocatului de succes William Henry Gates Sr. şi al doamnei Mary Maxwell Gates, profesor universitar şi om de afaceri. Familia sa avea o lungă istorie şi experienţă în afaceri şi politică, străbunicul său fiind membru al legislativului statului, bunicul fiind vicepresedintele unei bănci, mama sa find în consiliul director a două mari instituţii financiare,iar tatăl un avocat apreciat şi bogat.
Pornind de la acest istoric, drumul lui Bill în viaţă era aparent scris şi ducea la o carieră juridică. El a urmat cerinţele părinţilor, fiind înscris la o serie de şcoli private, bine dotate, în care a beneficiat de o educaţie deosebită. Inteligent fiind a ştiut să profite de condiţiile care îi erau oferite şi a avut rezultate foarte bune la învăţătură. În condiţiile în care alţi copii de abia şi puteau permite cărţile pentru şcoala de sta pe care o urmau, Bill a avut acces la sisteme de calcul şi timp pentru folosirea unui computer de la General Electric, ceea ce i-a conferit un avans considerabil. Când accesul la acel computer s-a terminat şi i-a fost oferit acces temporar la alt sistem, împreună cu prietenul său Paul Allen, au făcut exact ceea ce azi încearcă să împiedice alţi tineri să facă. Au spart (hackuit) sistemul şi au resetat contorul de timp astfel încât să poată beneficia de mai mult acces. Au fost prinşi şi “banaţi” temporar de la folosirea sistemului.
Isprăvile rebelului Bill, nu se opresc aici. Averea şi statutul părinţilor, împreună cu performanţele sale şcolare i-au asigurat acceptarea la prestigioasa universitate Harvard. După numai un an, a întrerupt studiile pentru a fonda Micro-Soft şi a lucra la realizarea unor programe pentru calculator.
Soarta favorabilă a intervenit din nou n viaţa sa, atunci când se pare că mama sa prietenă cu cel care la acea dat era CEO al IBM, dar şi cu vitorul CEO, le-a facilitat încheierea unui contract intre (acum) Microsoft şi IBM. Fără a minimaliza meritul lui în crearea sistemului MS DOS, trebuie menţionat că acest sistem a fost de fapt furat efectiv de la inventatorul său, Tim Patterson (ceea ce s-a soldat cu o acţiune în justiţie). Încă o dată Bill a făcut exact ceea ce încearcă să îi împiedice azi pe alţii să facă, a piratat un produs (şi încă în scopuri comerciale).
Ajutorul mamei lui, a condus la introducerea unei clauze în contractul cu IBM care, lucru nespecific acelor vremuri a permis Microsoft să păstreze drepturile asupra MS DOS şi astfel să pună baza gigantului software de mai târziu.
Uitaţi deci că accesul la informaţie împreună cu folosirea şi dezvoltarea invenţiilor altora l-au dus pe Bill unde este acum. Cu toate acestea, încă din acele tipuri Bill era un adversar al hackingului şi pirateriei (făcute de alţii, pentru că ce făcea el i se părea în regulă). Astfel, în februarie 1976 Bill a publicat “Scrisoare căttre hobişti” în care ataca virulent nerespectarea drepturilor de autor, în special în ceea ce privea produsele companiei sale.
Iată deci cine este Bill Gates: un copil de oameni bogaţi, care a ales să spargă sistemele de calcul la care a avut acces, să copieze munca altora şi să o folosească în scopuri comerciale, în timp ce susţinea protejarea drepturilor sale de autor şi care acum încearcă să împiedice alţi tineri să aibă măcar o parte din oportunităţile care i s-au oferit lui.
Înainte să acuzaţi tineri că piratează software, că intra în sisteme de calcul, gândii-vă că informaţia ar putea fi liberă, gândiţi-vă ca accesul la informaţie ne-ar putea ajuta pe toţi individual şi ca membri ai societăţii. Povestea copilului sărac care în garaj crează un imperiu este un mit.
Un copil deştept şi informat are o şansă. Un copil deştept şi neinformat se pierde şi pierdem toţi.

