Bumerangul Hadopi – pirateria este “sportul” tinerilor francezi

Publicat la 08 martie 2010

Motto: “Il est interdit d’interdire” (“Este interzis sǎ interzici”) – slogan, mai ’68

Franţa, se pare, suferǎ de o dozǎ dulce de ironie, dat fiind faptul cǎ rata pirateriei în ţarǎ este aproape dublǎ faţǎ de alte ţǎri din UE (49% faţǎ de 26% în Marea Britanie sau 27% în Germania), în timp ce nu demult a fost adoptatǎ una din cele mai restrictive legi antipiraterie din lume: celebra lege Hadopi (revizuitǎ şi numitǎ oficial Legea Creaţiei şi Internetului).

Deşi legea intrǎ în vigoare abia în aprilie, se pare cǎ tineretul francez percepe deja partajarea ca un fenomen taboo, ce devine atractiv tocmai pentru cǎ este supus unei prohibiţii. Astfel, tinerii francezi au transformat pirateria într-un “sport naţional” şi se întrec într-un joc de-a “cine sparge cel mai repede programul cel mai complicat”, potrivit ZeroPaid.

Dat fiind faptul cǎ existǎ numeroase modalitǎţi de a ocoli filtrele anti-piraterie, şi “nu trebuie sǎ fii un geniu” sǎ piratezi programe, dupǎ cum declarǎ un student francez, guvernul de la Paris se va trezi cǎ tot efortul sǎu de a stopa pirateria va fi fost în van. Mai ales cǎ datele aratǎ, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Rennes, cǎ de când a fost introdusǎ legea Hadopi, piraţii au trecut pur şi simplu de la sisteme peer-2-peer la servicii de tip cyberlocker (Rapidshare sau Megaupload) – servicii ce nu intrǎ sub incidenţa legii -, dar pirateria n-a scǎzut, ci dimpotrivǎ…

Surse: Zeropaid, Numerama via TorrentFreak

2 Răspunsuri către “Bumerangul Hadopi – pirateria este “sportul” tinerilor francezi”

  1. MirceaKitsune spune:

    Mie imi place Franta tocmai deoarece am auzit ca pirateria este legala acolo. Probabil am inteles gresit. Imi place insa ca exista toleranta pentru aceste lucruri acolo… sper foarte mult ca lucrurile sa ramana asa, sa nu inceapa si acolo cu legi aberante si inacceptabile.

  2. Platon spune:

    Ai inteles gresit. Acum intra in vigoare la francezi legea HADOPI, insa n-o sa aiba mari efecte impotriva piratilor, ca astia migreaza spre chestiigen Rapidshare, care nu intra sub incidenta legii.

    Nasoala e legea Hadopi in sine. http://en.wikipedia.org/wiki/Hadopi


Scrie un răspuns