Citesc un comentariu interesant pe blogul Drept & Internet, al lui Bogdan Manolea, pe care-l reproduc integral:
“Din punctul meu de vedere (al compozitorului si aranjorului de opera muzicala), consecintele pirateriei pe internet pot fi si bune. Cele mai putin bune sunt evidente pentru noi, creatorii. Se vad lesne in buzunar.
Romania e o piata muzicala dura, in care nu exista cultura de a plati muzica pe care o asculti decat daca e live, desi multe companii maricele ne-au tot dat concerte la fel de maricele moca prin piete si de aici s-a putut observa o descrestere a platitorilor de bilet pentru concerte mai putin mediatizate. In Romania, cumperi albumul daca chiar inseamna ceva pentru tine si mai ales daca ai cu ce sa faci asta. Remember vreunul de curand?
Problema cea mai grava care ar decurge dintr-o reglementare de fier a legilor antipiraterie de pe internet ar fi privarea individului de nevoile sale artistice, care exista si sunt la fel de importante ca cele fiziologice, pe motiv de saracie si produs muzical slab, ceea ce mi se pare inadmisibil ca stat membru UE.
Trupele tip indie vor scoate materiale intotdeauna pentru oameni, casele de discuri nu, ci pentru venit. Si atunci imi permit sa intreb, desi commentul meu a fost putin off topic, nu e bine ca inca avem muzica moca? Si n-ar fi bine sa fie asa pana om avea (if ever) destui bani sa platim ce ascultam? Repet, nu e un lux, e o nevoie.
De ce nu o lege care sa te puna sa platesti tot ce ai downloadat, daca trebe musai pedeapsa? Si poate o suma modica pentru upload, care, sa zicem, faciliteaza pirateria? Poate “furtul” se transforma usor, usor intr-un shopping basket, cu preturi decente care sigur ar atrage responsabilitate.
Nea Ander Tall, Londra”
Ideea asta, Flattr, mi se pare geniala.
Unii dau 2 euro zilnic pe tigari. (nu fumez, dar am auzit ca pe acolo se invart preturile per pachet) Se plang acesti oameni ca dau prea mult? Uneori da! Continua sa dea acesti bani? Majoritatea da! Deci bani de dat pe vicii exista in buzunarele romanilor, si nu numai.
Multi romani se lovesc de preturile mari ale materialelor audio, in contextul veniturilor existente in Romania. Sa dai 25 de lei pe un album romanesc ar putea insemna sa nu mai cumperi paine o luna. Un album al unei trupe straine te poate lasa fara 5-10% din salariul lunar. Da, am vazut si reduceri fantastice, dar aici apare o alta problema.
Zilele trecute eram intr-o librarie (de-asta moderna, multimedia) care avea CD-uri la preturi speciale: 10 lei bucata. Nume mari, dar numai vreo 10-15 titluri, nimic din ce m-ar interesa.
Si aici apare file sharing-ul, solutia salvatoare pentru multi. De bine de rau au reusit sa isi ia un calculator, un abonament la internet nu ii impovareaza prea mult, iar de aici incolo… limita e cerul! (de fapt, internetul) Flattr ar putea reglementa un pic aceasta libertate, dar numai si NUMAI daca banii respectivi ar ajunge direct la artisti. Pentru ca producatorii oricum au deja bani de piscine si roadster-e.
Si ar mai fi un mic detaliu care pe mine personal ma intriga: calitatea materialelor audio. Majoritatea magazinelor online de muzica vand mp3-uri. 192 kbps, 256 kbps, 320 kbps (de obicei CBR) s-ar intelege acceptabil cu sistemul meu de sunet actual. Dar peste 10-20 de ani? S-ar putea sa sune deplorabil in boxele de-atunci. S-ar putea sa nici nu mai am cu ce sa le ascult (decat poate de pe calculator si cu un player antic). Sa le convertesc as pierde si mai mult din calitate. Deci da, platesc, dar eu imi aleg sursa si nu sunt limitat la materiale de o calitate indoielnica.
File-sharing-ul e aici si e prea bine infipt in constiinta oamenilor ca sa dispara, chiar daca unii ar vrea asta!
In calea vantului puternic unii isi fac adaposturi, altii mori de vant! Ramane sa vedem cine va castiga…