Victorie Partiala a PP in cazul Pachetului Telecom

Publicat la 05 noiembrie 2009

Lupta pentru Amendamentul 138 din Pachetul Telecom a înregistrat o victorie parţialǎ, prin modificarea textului propus astfel încât sǎ includǎ şi garanţia cǎ orice învinuit pentru încǎlcarea legislaţiei drepturilor de autor va beneficia de un “procedurǎ echitabilǎ şi imparţialǎ” înainte de a risca sǎ i se taie conexiunea la internet.

Astfel, în urma unor negocieri între Membrii Parlamentului European, Comisia Europeanǎ şi Consiliul European, s-a ajuns la o formulǎ care sǎ satisfacǎ pǎrţile implicate. Christian Engström, europarlamentar din partea Partidului Piraţilor, a fost unul din cei care au avut un cuvânt important de spus în negocierile pentru acest compromis, declarând cǎ este mulţumit de rezultat, fiind un pas mic în direcţia cea bunǎ, adǎugând totuşi cǎ mai sunt multe de fǎcut. “Într-o societate deschisǎ şi liberǎ, nimeni nu ar trebui sǎ fie deconectat de la Internet.”

Astfel, se poate vedea cât de mult conteazǎ chiar şi o singurǎ voce a Partidului Piraţilor în Parlamentul European, însǎ Engström a mai menţionat cǎ: “Nu am fi reuşit sǎ obţinem asta fǎrǎ munca depusǎ de comunitatea de activişti on-line. An demonstrat faptul cǎ oamenii obişnuiţi pot face ceva dacǎ lucreazǎ împreunǎ. Şi asta este doar începutul. Comunitatea de internauţi au început sǎ-şi arate forţa”

Surse: TorrentFreak şi Blogul lui Christian Engström (conţine forma finalǎ a textului)

Scrie un răspuns