În urmă cu câţiva ani (prin 2006) o iniţiativă internaţională a captat atenţia multor pasionaţi IT şi nu numai: este vorba de proiectul “Un laptop pentru fiecare copil” (One laptop per child) prin care o serie de companii se ofereau să distribuie gratuit un laptop special pentru fiecare elev. Numeroase poze ale unor copii europeni ce descopereau şcoala viitorului, sau ale celor din lumea a 3-a ce întâlneau pentru prima dată “minunea” reţelelor locale, au făcut înconjurul lumii.
Ajuns în Senatul României, însă, proiectul s-a lovit de un refuz ferm (prevazut parcă de toţi, dat fiind conservatorismul sistemului). Cu toate acestea, a primit aviz favorabil din partea Comisiei de Specialitate din Camera Deputaţilor. O serie de motive ce ilustrau doar lipsa de cunoştinţe în domeniu au fost oferite presei, dar cel mai evident exemplu este următoarea declaraţie: “Am rezerve faţă de performanţele dispozitivului pentru că nu poate rula anumite programe, nici chiar Word-ul. Cred că nu este operaţional din toate discuţiile care au fost până acum. Se pun multe probleme trebuie sa cablăm ţara.”
În primul rând, laptopurile folosesc mediul de birou (desktop environment) Sugar pentru Linux, în timp ce politicianul insista pe nevoia folosirii softului celor de la Microsoft. Aşa cum a insistat si Primul Pirat într-un post anterior, sumele investite pentru licenţe sunt exagerat de mari. Faptul că Ministerul Comunicaţiilor a promis celor de la Intel şi Microsoft deschidere pe piaţa din România, în timp ce programul prevedea laptopuri cu procesoare AMD şi sisteme Linux ar putea sugera o serie de interese personale.
În al doilea rând, s-a pus accentul pe nevoia de cablare, deşi aparatele comunică prin sisteme wireless.
Astfel, laptopurile gratuite au rămas la stadiul de speranţă pentru elevii români. În 2008, însă, Biroul Permanent a aprobat cheltuielile pentru laptopuri şi telefoane mobile pentru senatori. Pentru ei se poate…


Pentru ei orice se poate, e criza pentru toti acum dar pentru ei nu…
Oare, ceea ce scriu acum imi va strica dosarul?
Nu se dau laptop-uri dar se dau pc-uri. I-a dat chiar unui verisor de la tara care putea doar sa-l foloseasca pe post de bibelou ca el nu prea stie cu ce se mananca. Are Ubuntu instalat pe el, un OS gratis, pe care nu prea poti instala prea multe programe de genul microsoft, winamp, bsplayer…samd. Procesorul e P4 2,8Ghz, memoria 256 DDR, video, retea si sunet onboard, cd-ul cu drivere e un blank, lucru ilegal din prisma drepturilor de autor, dar pentru ei…lucru ieftin. HDD e de 80 Gb, Seagate…se strica in cateva zile. Unitatea optica e un DVD-ROM, ca RW nu puteau… In fine, ideea e ca se da, si la anul o sa-i mai dea inca un pc de asta si celuilalt verisor. Apropo, Monitorul e simpatic, un LCD Samsung de 16″. In chitanta spune ca toate astea au costat vreo 7-8 milioane, dar daca intri pe site-ul celor care fac afacerea cu statul (sitax.ro), observi ca la 640 de lei iti luai un pc de 2 ori mai bun ca asta. Asta e, cand faci afacere cu Statul o duci bine, ca agent economic. Ca om de rand, cam ai de pierdut. As spune ca e bine totusi ca se dau astea, dar…toti banii astia se cheltuiesc tot de la noi.
La mesajul general al postării n-aş avea nimic de comentat; doar la o mică nuanţă ce pare să nu fie sesizată de autor. Şi anume: un laptop pentru fiecare copil NU înseamnă un laptop pentru fiecare elev! (Dac-ar fi fost aşa, iniţiatorii proiectului i-ar fi spus „One laptop per schooled pupil”.)
Copiii şi elevii sunt două grupuri care nu se suprapun în totalitate — există elevi care nu sunt copii, după cum există şi copii care nu sunt elevi. (Okay, în România, faptul că şcoala este obligatorie face ca marea majoritate a copiilor să fie şi elevi.)
Şi spun toate astea pentru că, în opinia mea, cei care au pus bazele OLPC nu au gândit laptopul ca pe o unealtă destinată şcolii, ci ca pe o unealtă destinată jocului, socializării, plăcerii de a descoperi. Or’, toate astea din urmă se întâmplă atât de puţin în şcoală încât găsesc potrivit să se facă disocierea dintre OLPC şi şcoală.
De ce laptopuri gratuite? Mergeti prima data prin scoli si vedeti daca merita careva vreun laptop. Desigur sunt si cateva exceptii…
vedeti sa nu cumva sa dea si astia laptopuri gratuite asa… astea sunt numai prostii inca din 2008 se vorbea de asa ceva si inca numic pe la nici o scoala don romania
)
Sunt numai minciui,nimeni nu face nimik.vorbe in vant.
cultura libera se rezuma vinde cat poti laptopuri sau invizibile la prosti pe Romtelecom .le primesti la sase luni ,le platesti cu dobanda pana imbatranesti.